Rosal: cronicile gunoiului

• Trei grupări s-au mufat discret la firma de salubritate Rosal Grup, ridicată exclusiv din contracte cu statul și implicată în dosarul de corupție al primarului Robert Negoiță.

• Apoi au deturnat afacerea complet.

• Arhitecții combinației sunt personaje cu greutate în piață:
  
   Adrian Tarău
  Protagonistul celui mai mare scandal politico-financiar de pe vremea lui Adrian Năstase este azi samsar în România și dezvoltator imobiliar în Statele Unite. Cazul său a șocat din cauza implicațiilor politice la nivel înalt, a dezvăluit un aparat de justiție capturat de partid, e studiat acum în facultățile de Drept și a inspirat filme artistice. 
  
  El Feki Tarek
  Om de afaceri egiptean, provine din elita dictaturii militare a generalului Hosni Mubarak care a guvernat peste trei decenii la Cairo. E activ în România de la începutul anilor 2000. A intrat aici în parteneriat cu ginerele serviciului de spionaj egiptean și cu familia oligarhului Hussein Salem, fost ofițer de informații al regimului. 
  
  Marian Goleac
  Taximetrist la origine, a condus apoi douăzeci de ani societatea controlată de Primăria Sectorului 4. I se spune „dumnezeul autorizațiilor”. Conectat la interlopi din clanurile locale (Sportivii și Metin), a prosperat sub două administrații PSD (Piedone și Băluță) și a fost cercetat, fără consecințe majore, în mai multe dosare penale.

• Schema drenează lunar zeci de milioane de lei din banii noștri și este construită pe complicități instituționale în sectoare bucureștene, reședințe de județ sau localități poluate din Ilfov. 

• A generat totodată, sub înaltul patronaj al primăriilor implicate, aproape 25 de acțiuni legale: dosare la DIICOT, plângeri la DNA și litigii private.

• Este războiul unor foști prieteni care știu afacerea din interior și care azi detonează penal intimități financiare din trecutul comun.

• Pe câmpul de luptă stă și familia milionarului Silviu Prigoană, fondatorul companiei, fost politician și mogul de presă. Fiul său, Honorius, a preluat ștafeta.

• Filmul întâmplărilor este o succesiune de preluări ostile și manevre corporate, pigmentată cu acuzații de fraudă, delapidare sau crimă organizată. Coloana sonoră e asigurată de înregistrări audio ambientale.

• Miza pusă în joc se calculează în sute de milioane și se vede în limuzine Maybach și penthouse-uri în Dubai. Le plătim fără să știm odată cu factura de gunoi.

Când s-a sinucis profitul

Patru înregistrări ambientale din interiorul companiei de salubritate dezvăluie strategii multiple de fraudă fiscală și delapidare a propriei afaceri.

Dar, mai ales, arată cum s-au format alianțele de “gulere albe” care au contaminat piața de achiziții publice a unui serviciu esențial pentru sănătatea populației.

Începutul sfârșitului a venit în 2015. Apoi, Rosal a intrat oficial pe pierdere, fără să mai iasă vreodată, deși a înghițit de atunci sute de milioane de euro de la mai multe primării.

Cel care a pierdut constant a fost însă statul, care nu și-a mai luat taxele din afacere. Societatea a ajuns oricum să acumuleze datorii istorice față de Fisc în ultimii șapte ani și a beneficiat de reeșalonarea lor în câteva rânduri.

Bani au existat, numai că alimentau o strategie secretă. Executivii Rosal au demarat în 2015 o campanie ascunsă de achiziții ca să acapareze o felie mare de piață și abia în 2023 au acceptat să vorbească deschis despre asta. “Dar dacă mă întrebai acum doi ani, nu ți-aș fi spus nimic”, admite Bogdan Niculescu, manager la Rosal de aproape un deceniu.

Tactica lui a fost să cumpere la pachet firme mai mici care obținuseră deja contracte publice de curățenie sau care concesionseră stații de sortare și gropi pentru depozitarea deșeurilor. O adevărată infrastructură de salubritate, neasumată oficial și dirijată prin interpuși, a apărut în paralel cu Rosal. 

Managementul explică azi că se ascundea de concurență, dar planul a fost atât de bine tăinuit, încât nici măcar acționarul principal al companiei spune că nu-l știa. Atunci era majoritar Silviu Prigoană, primul milionar român care a bifat standardul de mogul, după ce a mixat politică, contracte publice și televiziune de știri. 

Doar că, fără să realizeze imediat, Prigoană pierduse deja controlul afacerii în 2015. O preluare ostilă se consuma tacit. Bogdan Niculescu, fostul șofer al milionarului, ajuns între timp managerul companiei, conducea rebeliunea discretă. 

Primul pas a fost să aibă majoritatea în board-ul Rosal (consiliul de administrație), unde se concentrează decizia executivă. Niculescu a reușit asta, atrăgând de partea lui alt om important din anturajul lui Prigoană. Nu pe oricare, ci chiar pe avocatul milionarului (Gabriel Găman), adică omul care îi gestionase divorțuri și spețe intime de familie. Prieten de 30 de ani cu Prigoană, acesta e jurist șef la Rosal, iar în 2015 a fost desemnat legal să îl reprezinte pe patron în boardul societății. Vota în numele lui, cum ar veni. 

Dar nu și în interesul lui Prigoană, așa cum se angajase, reclamă azi acesta din urmă. 

Relația specială dintre managerul Niculescu și avocatul milionarului e luminată parțial în înregistrările ambientale ajunse la DIICOT pe frontul bătăliei care se duce acum pentru Rosal. Din ele reiese că avocatul care a schimbat macazul are obligații față de Niculescu, după ce ar fi fost suspectat la DNA într-un caz cu retrocedări ilegale. „Vorbea singur și lovea mașina de trei ori pe zi (…) eu l-am ajutat cum am putut”, povestește mai amplu managerul Rosal pe fișierul audio (minutul 14.00). Cert este că niciodată nu a început vreo urmărire penală împotriva avocatului.

Interlocutorii au fost înregistrați de propriile calculatoare în 2015, când se contura falia în firmă. Departamentul IT setase computerele așa. A fost captată chiar directoarea financiară din Rosal, Alexandra Costache, un alt personaj cheie care a pactizat cu managerul. Niculescu venise la biroul ei. Au mâncat niște prăjituri și s-au întins la bârfe complexe despre colegi și parteneri.

La rândul ei, doamna Costache îl învăța pe manager cum să deghizeze metodic profitul firmei în achiziții și cheltuieli pe reparații cu devize incerte (min 1:20). Conceptul său guvernează bilanțurile Rosal din ultimii șapte ani. Directoarea financiară își susține în continuare afirmațiile de atunci: multe firme pun accentul pe investiții, e absolut legal, ne-a spus ea când am sunat-o recent.

Cei doi mai discutau aplicat despre strategii în fața controalelor fiscale, plăți sau facturi cu prețuri schimbate retroactiv. Niculescu invocă în context relația cu șeful Direcției Generale de Administrare a Marilor Contribuabili din ANAF (ionuț Mișa), care a aprobat reeșalonări de datorii la Rosal. 

Înregistrările ambientale din 2015 preconizează totodată viitorul Rosal din acel moment. Cu tonul coborât, atenți, cei doi directori au trecut în revistă parteneri și planuri pentru etapa a doua: clonarea afacerii. Adică punctul din care managerul Niculescu avea nevoie de alianțe în exterior. 

Sprijinul financiar a venit de la grupările Tarek, Tarău și Goleac în circumstanțe diferite, dar complementare. Odată racordați la Rosal, „invitații” au schimbat însă anatomia afacerii, adâncind conflictul cu familia Prigoană. 

Câțiva ani, milionarul a stat pasiv. Rosal producea venituri familiei sale de minimum 75 de mii de euro lunar. Dar firma a început să se ducă în cap financiar până n-a mai putut plăti salarii sau furnizori. 

Dezastrul a devenit evident când Rosal a fost inculpată la DNA într-un dosar de corupție cu prejudiciu record: 578 milioane de lei. Procesul e pe rol acum, iar familia Prigoană a făcut cerere de intervenție ca „parte interesată”. Printre cei acuzați de abuz în serviciu se numără edilul de la Sectorul 3, Robert Negoiță, șapte functionari din primărie și managerul Bogdan Niculescu. Contractul de salubritate cu Rosal în Sectorul 3 ar fi fost prelungit ilegal în două rânduri, fără licitații.

Episodul judiciar a declanșat contraofensiva în războiul pentru companie.

Una dintre trădări

Pe 11 octombrie 2022, lângă o intrare în Mall Băneasa, managerul Rosal și-a tras limuzina Mercedes Maybach de 300 de mii de euro pe un loc de parcare dedicat persoanelor vulnerabile și a ieșit să fumeze niște țigări cu un bărbat, coborât și el ad-hoc din mașina proprie. Dinamica momentului arată ca o întâlnire întâmplătoare între doi cunoscuți care opresc la o vorbă scurtă. Scena a fost filmată însă dintr-o mașină aflată în apropiere, iar clipul a ajuns în presa tabloidă, pe Spy News.

Bogdan Niculescu, șeful Rosal, ține de ceva vreme titlurile mondene cu automobile sau escapade de lux. E documentat de paparazzi în cluburi scumpe din Mamaia și București. Soția lui merge la cumpărături cu un Rolls-Royce Cullinan de jumătate de milion de euro. Mai au în curtea vilei din Pipera un Lamborghini Urus de 350 de mii de euro, un alt Maybach, un Ferrari albastru, un Range Rover și un Porsche.

Interlocutorul lui Niculescu rămâne neidentificat public în știrea mondenă care se concentrează mai mult pe noua mașină a bossului Rosal. Vederea lui însă generează șoc în câteva puncte ale orașului. Omul se numește Viorel Mocanu și e un avocat penalist implicat în redactarea unor denunțuri depuse la DIICOT chiar împotriva lui Bogdan Niculescu, managerul Rosal. Acuzațiile în sine se referă la posibile practici ilegale ale companiei și au declanșat oficial, în septembrie, o anchetă a procurorilor DIICOT (2699/D/P/2022).

Avocatul Mocanu lucrează pentru familia lui Silviu Prigoană, fondatorul Rosal, aflată acum în conflict deschis cu managementul societății. Miza lor se ridică la aproximativ 25 milioane de euro, cam cât susțin că valorează acțiunile familiei în companie.

La capătul celor trei zile scurse între întâlnirea din mall Băneasa și apariția clipului cu protagoniștii, familia Prigoană realizează cu stupoare ca n-a fost informată despre incident în acest timp. Aflând din presă, se simt trădați și lucrurile iau o turnură dramatică pe grupul de WhatsApp în care se coordonează cu cei trei avocați angajați pe “frontul Rosal”.

L-am sunat și noi pe avocatul Viorel Mocanu pentru o reacție. “Nu comentez știri mondene”, ne-a repezit el și a închis telefonul.

Tensiunea a ajuns la nori în ultimele luni, pe măsură ce războiul pentru Rosal a intrat în faza decisivă. Combatanții au câteva mutări contra-cronometru de făcut acum.

Schema de joc

Familia Prigoană, pe de-o parte, reclamă o tentativă în timp real de preluare ostilă a Rosal Group și faptul că societatea este delapidată constant de șapte ani. Se tem că afacerea dispare sub ochii lor, decapitalizată și fără patrimoniu. Ar recupera o ruină, dacă revin în control. 

Problema e când, zic ei, nu cum. Consideră un dezavantaj lentoarea birocrațíei din justiție, dar au inițiat până acum 14 acțiuni în instanță, șapte cereri de insolvență și două plângeri penale. Honorius Prigoană susține că boardul actual tergiversează înscrierea sa în registrul acționarilor ca să nu-și piardă funcțiile imediat. Mai au nevoie de puțin timp să mute activitatea complet, crede el. 

Totul se joacă de fapt în jurul cotei de piață a Rosal. Mai exact, pe capacitatea sa de a menține contractele publice în curs sau de a obține unele noi la care compania, în virtutea portofoliului acumulat, se poate califica. Fondurile de la buget sunt ținta finală.

Cât timp managerii își mențin atribuțiile, acuză familia Prigoană, societatea intră în disoluție, iar utilajele, oamenii și lucrările se mută treptat pe firmele lor private. Apoi, cu resursele și bonitatea epuizate, Rosal ar fi în cele din urmă deconectat de la aparate și declarat în faliment, iar contractele ar fi preluate natural de noii subcontractori: SRL-urile manevrate de executivii Rosal. 

Honorius Prigoană vede lucrurile așa:

Un freamăt similar e și în celălalt colț al ringului. Piramida decizională în compania Rosal e alcătuită azi din doi frați și un fin. Managerul Bogdan Niculescu e numărul unu. Jean, fratele său, activează în consiliul de administrație, iar Cristian Ardelean, finul lui de cununie, ca director executiv.

Din perspectiva lui Bogdan Niculescu, familia Prigoană s-a inflamat abia când nu a mai putut plăti salariile astronomice ale lui Silviu și Silvius (Prigoană Senior și fiul mijlociu). Tatăl avea 50 de mii de euro pe lună, celălalt – 15 mii de euro. Secătuiau compania taman când el căuta soluții de salvare. Asta e motivul avalanșei de litigii, explică Niculescu. 

Nu-i de acord cu alegația că ar defavoriza Rosal în beneficiul terților, dar admite ca abordează achiziții publice cu firme neasumate public. 

“Asta a fost strategia mea în fața concurenței”, afirmă șeful Rosal, cu argumentul că industria e populată de personaje dubioase. Dar SRL-urile noi au depus garanții pentru împrumuturile Rosal și o sprijină financiar, fapt pentru care tocmai se declară grup de firme (holding), anunță totodată Niculescu.

Ambalajul corporativ ridicat alert în jurul societății-mamă îi diluează rolul și justifică tranzacții precedente. Traseul banilor și structura de putere în noul holding duc acum spre oamenii de afaceri El Feki Tarek, Marian Goleac și Adrian Tarău. 

Matematic, însă, Rosal merge în jos. Din 2017, pierde încontinuu bani și piețe. Înregistrează deficite de zeci de milioane în prezent și accesează credite de stat ca să-și plătească datoriile tot la stat. Se topește între entități noi cu stăpâni diferiți și umflate invers proporțional, pe măsură ce îi preiau operațiunile.

Compania de salubritate are încă o clasificare superioară, care îi permite să participe la licitații importante și să conducă consorții. Pusă frumos la fereastră pentru primării, redirecționează aproape toți banii publici încasați spre beneficiari nedeclarați, în contul unor obligații încrucișate care o mențin dependentă financiar de propriile căpușe.

Turiștii din Dubai

Vineri, pe 22 octombrie 2022, adică zece zile după întâlnirea cu avocatul advers din Băneasa, managerul Rosal zboară la Dubai. Bogdan Niculescu vizitează frecvent Emiratele Arabe în regim de citybreak. Rămâne până luni și de data asta.

În scurt timp, șeful Rosal întâlnește la fața locului un personaj cu greutate în Sectorul 4: controversatul Marian Goleac, om de bază al edilului Daniel Băluță. Goleac a fost director la societatea primăriei, poziție din care a mai lucrat cu Rosal.

Sunt cazați amândoi la Atlantis, The Palm, celebrul hotel din metropola arabă. Edificiul ridicat pe o insulă artificială de 65 de hectare are peste 1500 de spații de cazare, unele fiind subacvatice. Prețul unei camere duble pe noapte aici pleacă de la 1200 de dolari. 

Managerul Niculescu a venit cu soția acum, iar Goleac însoțește o doamnă și niște prieteni. Holul principal începe cu o sală de tron în zona recepției și continuă cu magazine, cofetării și cafenele. Într-una au poposit Goleac și Niculescu.

Miza de un miliard jumate

La patru mii de kilometri distanță, Primăria Sectorului 4 tocmai se pregătea să atribuie un contract mamut de salubritate și deszăpezire în valoare totală de 1,5 miliarde de lei (peste 300 milioane de euro). Cam o cincime din bugetul instituției. 

Serviciul de curățenie publică urma să fie concesionat timp de un cincinal printr-un acord-cadru și câștigătorul licitației trebuia să încaseze peste 60 de milioane de euro pe an. Asta înseamnă cu 13 milioane mai mult decât la Sectorul 1 (47 milioane euro), unde prețul a iscat un scandal de pomină între edil și compania de salubritate. Administrația Sectorului 4 justifica aceste cifre prin “dezvoltarea urbanistică accelerată” ce ar fi supradimensionat populația și suprafața de întreținut.

Plicurile cu ofertele trebuiau depuse până pe 8 noiembrie 2022, după aproape nouă luni de la publicarea anunțului de achiziții (martie 2022). Șase competitori s-au înscris la licitație. Printre ei, un consorțiu condus de Rosal Grup (din care face parte și firma Blue Planet Services). Concura totodată și Romprest, operatorul de la Sectorul 1.

A existat însă o breșă în rețea. 

Informațiile despre participanți trebuiau să rămână secrete până la desigilarea ofertelor, dar Marian Goleac le afla sistematic. Deși nu mai ocupă funcții în administrație de doi ani, Goleac ventila prin cafenele ponturi confidențiale din comisia de licitație. 

Așa i-a divulgat în august componența consorțiilor înscrise la achiziție lui Honorius Prigoană, noul acționar Rosal. Pe fondul războiului său cu managementul firmei, acesta l-a căutat în vară pe Goleac, să vorbească inclusiv despre marea licitație programată pe 8 noiembrie.

Marian Goleac are vechime de aproape 20 de ani în societatea primăriei (fosta ADP4, actuala Totul Verde SA). A demisionat de la conducere în 2020, din cauza unor dosare DNA. Pe vremea lui, Rosal a lucrat în antrepriza ADP4, înainte să preia contractul cu totul în Sectorul 4. Goleac este deci o cunoștință mai veche a companiei.

Micii antreprenori din sector îl percep ca pe dumnezeul autorizațiilor și avizelor, arată niște interceptări din 2018. Fiul lui Goleac, Antonio, este șef în Poliția Locală. Fosta soție, Matilda, este deputat PSD. Cumnatul său conduce piețele. Primarul însuși îi este apropiat. 

Marian Goleac admite discuția cu Honorius Prigoană, dar minimalizează lucrurile: „Jumătate din București știa că firmele astea intenționează să meargă la licitații. Care e problema, de fapt? Nu mă interesează nicio licitație.”

Goleac are însă legături și cu patronul Blue Planet, a doua firmă din consorțiul condus de Rosal. Înainte sa fie milionar din deșeuri, acesta a fost șef de sală la restaurantul lui.

Lucrurile încep să se complice brusc cu câteva zile înainte de termenul final al licitației. 

• Joi, pe 3 noiembrie 2022, rugat de Captura să spună cine mai participă în consorțiu alături de Rosal la marea licitație de peste cinci zile, managerul Bogdan Niculescu izbucnește:”Nu pot să vă dau aceste informații confidențiale și strategice pentru noi. În primul rând ar fi ilegal! În al doilea, e strategia noastră și eu n-am de unde să știu că nu lucrați pentru concurență!”Cum se explică totuși că domnul Goleac colportează informațiile astea în piață de trei luni? – insistăm. Niculescu nu răspunde.

• Vineri, pe 4 noiembrie 2022, procedura de achiziții lansată în martie este anulată brusc. 

• Duminică, 6 noiembrie 2022, apare explicația oficială: „noile modificări legislative impactează major derularea licitației”. Alocarea celor 1,5 miliarde de lei pentru salubritatea sectorului 4 se amână.

• Joi, 23 februarie 2023, primăria reia procedura. Valoarea totală a contractului pe cinci ani licitat din nou crește la aproape 1,7 miliarde lei.

Deocamdată, efectul este prelungirea contractului existent în Sectorul 4. Tot Rosal prestează, ca beneficiar al acordului-cadru anterior, încheiat în 2018, cu Marian Goleac la butoanele companiei deținute de administrația locală. 

De trei ori mai mic ca valoare decât ce se pregătea acum, contractul aflat încă în vigoare era estimat inițial la 461 milioane lei (93,6 milioane euro) în total. Durata: patru ani. Tarifele Rosal au crescut apoi cu 20% în mai puțin de patru luni de la parafare, pentru o serie de servicii adăugate într-un act adițional. 

În prezent, este cel mai profitabil angajament din portofoliul companiei. Numai că circuitul banilor s-a aglomerat aici.

Substituirea

La Sectorul 4 a debutat totodată o schemă sofisticată de redirecționare a veniturilor Rosal către beneficiari noi. 

Companiei îi crește un apendice într-o zi, când intră la curățenie prin cartierul Berceni cu un set de utilaje noi, care nu-i aparțin și pentru care plătește chirie supraevaluată. Scena se multiplică și în alte localități unde are contract de salubritate. 

Flota cea nouă, utilizată deja în ultimii doi ani, aparține firmei Blue Planet Services, o întreprindere aparent concurentă, parte din consorțiul condus de Rosal în licitația anulată de la sectorul 4. Patronii diferă în acte, dar obiectivul comercial e același. 

Acest SRL a fost capitalizat rapid în umbra Rosal Grup, care îi plătește lunar chirii de un milion de lei (aproximativ două sute de mii de euro). Am obținut câteva dintre aceste facturi.

Blue Planet operează deja în București, Ilfov și Prahova, după ce s-a dezvoltat alert și programatic din resursele Rosal, în două faze:

• Întâi, s-a insinuat logistic, ca subcontractor de echipamente sau lucrări. 
• Apoi, pur și simplu, i-a preluat piețe și contracte publice.

Îndopat cu fonduri de stat pe filiera Rosal, „apendicele” a devenit repede autonom: Blue Planet a înlocuit Rosal în Ploiești și Popești-Leordeni, o secondează în consorții la achiziții publice majore și lucrează separat în Chiajna. 

În paralel, și-a organizat propriul sistem integrat de manipulare a deșeurilor (prin firma Solid Waste Operations):

• Au închiriat recent groapa de gunoi de la Glina, deținută de sicilienii clanului Ciancimino din Cosa Nostra. 
• Gestionează în Prahova stația de sortare din Boldești-Scăeni.
• Administrează Stația de Tratare Mecano-Biologică (a deșeurilor) din Ploiești, pe lângă contractul municipal de curățenie.

Milionar în patru ani

În centrul acestor scheme paralele de salubritate pe zeci de milioane de euro se află un om fără legătură cu domeniul, deși a semnat sistematic contracte cu instituții în calitate de administrator Blue Planet și figurează asociat unic acum.

Omul are însă conexiuni cu Marian Goleac. A administrat și restaurantul acestuia (Trattoria Piccola) din parcul bucureștean Lumea Copiilor (zona Tineretului). Îl cheamă Robert Vasiliu și are 43 de ani. A părăsit alimentația publică în 2019, când i-a predat lui Goleac (pe atunci șeful parcurilor din sectorul 4) firma pe care funcționează cârciuma din parc. 

De acolo s-a lansat direct în afacerea cu deșeuri și a devenit milionar în timp record. Vasiliu reprezintă legal și controlează formal “triangulația Blue Planet”, crescută ca pe steroizi în acești ani. Apare și în firmele satelit care dețin azi infrastructura de sortare a deșeurilor (Solid Waste Operations) în Ilfov și Prahova.

Vasiliu lasă urme în hârtii publice începând cu 2019: parafează personal contracte publice (Ploiești, Popesti-Leordeni), unul pasager la sectorul 1, preluarea gropii de gunoi de la italieni, concesionarea stațiilor de sortare din Prahova etc. 

Cifrele explodează în intervalul ăsta: Blue Planet pleacă de pe minus în 2018 și ajunge la profit de 9,5 milioane lei în 2021. Performante sunt și centrele de selectare, cu cifră de afaceri de 31 milioane de lei.

Pe topogan se duce însă Rosal Grup, care sângerează ca o stropitoare prin mai multe locuri și i se triplează deficitul (92 milioane lei în 2021).

Robert Vasiliu rezistă în poză până la capătul final al banilor: în mai 2022, încasează personal dividende de la Blue Planet, în valoare de un milion de euro. Oficial, el deține complet firma în acest moment. 

Cârciuma originară

Înainte de gunoaie, Vasiliu a pus pe picioare restaurantul lui Goleac. Avea jumătate din companie în 2017, anul lansării, când amplasamentul era amenajat, lua aviz de mediu și autorizații de la primărie. Asociata sa era o rudă a directorului ADP4.

La doi ani după ce localul a devenit funcțional, în ianuarie 2019, Vasiliu și-a cedat procentele către familia lui Goleac. Câteva luni mai târziu, semna primele contracte publice de sortare a gunoiului ca administrator Blue Planet.

Avanpostul de fițe din „Lumea Copiilor” a prosperat, la rândul lui. Frecventat de protipendada primăriei în frunte cu edilul Daniel Băluță, de numeroși realizatori de la televiziunile de știri și de crema afaceriștilor din sectorul 4, Trattoria Piccolo ajunge la un moment dat și spațiu de manevră pentru DNA.

În acte, restaurantul e mai puțin asumat decât în interceptări. Firma preluată de la Robert Vasiliu, patronul de azi al Blue Planet, a fost pusă pe numele unor neamuri, precum nepotul lui Goleac (Robert Văduva). Acesta e fiul cumnatului Răzvan Văduva, adjunct la Direcția Piețe din primăria lui Băluță și fost administrator la Totul Verde SA (fosta ADP4). Soția lui Văduva, șefă în DGASPC Sector 4, este sora deputatei PSD, Matilda Goleac. 

Cealaltă rudă din scriptele restaurantului mai are o afacere imobiliară (Marant Estate) cu socrii lui Goleac și cu un inculpat DNA important din dosarul “Rosal” (George Manciu). 

Cel din urmă este un apropiat al edilului Robert Negoiță de la Sectorul 3 și al managerului Rosal, Bogdan Niculescu, ambii coinculpați în aceeași speță. Acuzat de abuz în serviciu și obținere de foloase necuvenite, Manciu conduce Direcția de Utilități Publice din cadrul Primăriei Sectorului 3.

Tactica gunoiului incognito

Cum a ajuns totuși Robert Vasiliu sa facă tranzacții cu familia lui Goleac? Pe unde a sărit în acest tablou cu șefi din primăriile bucureștene călare peste contracte publice? Care i-au fost pașii decisivi până la primul milion de euro?

Am încercat să-l întrebăm direct, dar n-a răspuns la apelurile și mesajele noastre.

O lămurește însă șeful Rosal: Robert Vasiliu este un interpus. Dar nu al lui Goleac, ci al său.

În campania incognito pentru Ilfov, Blue Planet a acaparat inclusiv Rosal. Startul s-a dat la Popești-Leordeni, oraș limitrof sectorului 4, care a cunoscut o dezvoltare urbanistică accelerată în ultimii ani. „Firma satelit” și-a stabilit aici sediul după ce a înlocuit Rosal ca prestator de salubritate. În apropiere, funcționează și groapa de gunoi de la Glina, preluată anul trecut de aceiași oameni. Au activități și la Chiajna.

Merită felicitat pentru ascensiune fostul șef de sală din restaurantul lui Goleac? – îl întrebăm pe managerul Rosal.

„Haideți să vă spun”, dezvăluie el, „fratele meu Jean Niculescu (administrator Rosal Grup -n.r.) e acolo, la Blue Planet.” 

Numai că actele Blue Planet n-au fost niciodată actualizate la Registrul Comerțului, fiindcă un ONG de mediu (APMPME) a atacat în instanță modificările. Ele pot fi operate abia după ce litigiile se sting, deci lucrurile rămân neschimbate scriptic.

În toată această perioadă, susține Bogdan Niculescu, a acționat în interesul Rosal, iar azi vorbim despre o corporație:

”Am făcut o prostie”

Rocada s-a făcut discret la Popești-Leordeni. Contractul Rosal cu primăria a expirat în 2018, fiind prelungit temporar. Ulterior, operatorul de salubritate nu s-a mai prezentat la noua licitație din 2021.

“N-aveam un certificat fiscal”, motivează scurt directorul Bogdan Niculescu. Dar “satelitul” Blue Planet avea toate actele ok și a câștigat contractul. Valoare totală: 210 milioane lei (43 milioane euro). Timp de doi ani, lucrase în oraș paralel cu Rosal.

Edilul din Popesti-Leordeni, Petre Iacob zis Pitre, este prieten și coleg de partid cu primarul Robert Negoiță de la Sectorul 3, judecat pentru abuz în serviciu în favoarea Rosal. Negăsind timp pentru un interviu, Iacob ne-a transmis printr-un consilier că licitația câștigată de Blue Planet s-a desfășurat în cadrul normelor.

La Ploiești însă s-a lăsat cu scandal. Zeci de măturători Rosal neplătiți cu lunile au început să protesteze în fața societății și să ridice gunoiul facultativ, începând din iarna lui 2020. Grevele s-au întețit în preajma Paștelui din aprilie 2021, când căldura a împuțit ghenele burdușite și nemulțumirea populară a crescut. Promiscuitatea domina întreg județul, fiindcă Rosal are contract și cu ADI Deșeuri Prahova, dar aglomerările urbane deveniseră bombe ecologice.

Ales atunci de câteva luni în fruntea Ploieștiului, primarul Andrei Voloșevici a denunţat „un atac la sănătatea populaţiei” şi a cerut instituirea stării de alertă în oraş, pe motiv că deşeurile zăceau de peste o săptămână în unele cartiere. Tapajul local a inclus și accente populiste, precum curățarea străzilor cu „voluntari” din primărie, consilieri sau membri de partid. Rosal a fost amendat o dată de Garda de Mediu și atât.

Situația s-a tranșat în regim de urgență, cu o şedinţă extraordinară de consiliu local (mai 2021) care a reziliat contractul (curăţenie căi publice şi deszăpezire). Compania şi-ar fi îndeplinit sub 50% din obligaţiile contractuale, a precizat administrația ploieșteană.

Un nou contract s-a atribuit abia în mai 2022 către „satelitul” Blue Planet (care lucra deja provizoriu la Ploiești în locul Rosal). Valoarea totală: 157,2 milioane lei (31,8 milioane euro). Rosal n-a mai participat la licitație. Lucrătorii au fost transferați între firme, iar utilajele au rămas pe loc, pentru că Rosal folosea și în Ploiești flota închiriată de la Blue Planet.

Scandalul practic a redirecționat banii Rosal în buzunarul șefilor Rosal. Mai exact spre firma (Blue Planet) manevrată de fratele managerului Niculescu (Jean), administrator și el la Rosal. 

Cum au blocat deciziile frățești participarea companiei la ultima licitație de la Ploiești, ne povestește Bogdan Niculescu:

Primarul Volosevici n-ar fi aflat însă niciodată că tot ei sunt și în spatele Blue Planet, susține Niculescu, deși au o relație veche: „Îl cunosc bine, de prin 2010, dar n-am mai vorbit cu el din august anul trecut. Acum îmi fac un mare rău, realizez că fac o prostie, dacă îi spuneti lui Voloșevici, mi-l reziliază și pe ăsta.”

L-am pârât însă ca să înțelegem cum s-au înlocuit firmele pe sub nasul administrației ploieștene. Primarul s-a aprins repede:

„Nu, n-am știut că e tot firma lor. Acum aflu. Chiar mi-ați făcut o surpriză neplăcută. În plus, eu nu prea mă ocup de achiziții, că apar tot felul de probleme și întrebări. Strict juridic, habar n-am ce asociați sunt acolo. La noi a venit o alta firmă. Și relația mea cu Bogdan Niculescu tinde spre 0.”

Volosevici nu iartă Rosal de la Paștele din 2021: „Nimeni nu mă poate convinge că situația de atunci nu a fost făcută special, provocată. Și cine le încasează când e mizerie în oraș? Primarul, evident. Am avut meciuri mari cu Bogdan și el plătea presa locală să mă drăgălească în ghilimele.”

Iritarea a atins punctul de fierbere la sfârșitul lui ianuarie, când a dat prima zăpadă din acest an și Ploieștiul a rămas paralizat câteva ore, pentru că operatorul Blue Planet ar fi intervenit târziu și cu utilaje insuficiente. Administrația a notificat firma, amenințând cu rezilierea contractului.

Prietenul din Chicago

Mai complexe, de fapt, dedesubturile „Blue Planet” implică personaje care au marcat istoria recentă. Primii bani pompați în schemă la început au venit dinspre controversatul Adrian Tarău.

Mai exact, 400 de mii de euro, dezvăluie Bogdan Niculescu, împrumutați pentru „investiția din Chiajna”. În această localitate ilfoveană a început practic odiseea paralelă cu deșeuri. 

Inițial, firma Blue Planet Services funcționa sub alt nume (Gemar Prodcom), fiind înregistrată în Chiajna. Dar mai ales obținuse în ianuarie 2016 contractul de salubrizare al comunei. Patroană în acel moment era o doamnă (Mariana Panfir) care lucrează azi pe un post de referent în primăria Chiajna. 

Începând din 2019, brigada Rosal preia cu totul afacerea și îi pune numele actual. Managerul Bogdan Niculescu și fostul șef de sală al lui Goleac (Robert Vasiliu) încep să apară în acte.

Apoi, timp de doi ani prolifici pentru ea (aprilie 2019 – aprilie 2021), Blue Planet este controlată de nepotul lui Adrian Tarău (Radu Urda) în proporție de 90%, prin intermediul unei firme bihorene (Vestsal Solution). Minoritar devine administratorul Vasiliu, proaspăt reconvertit din Horeca.

De profesie arhitect, nepotul Radu i-a proiectat unchiului milionar o vilă impresionantă la periferia Oradei, locul de baștină al familiei. Mai are proiecte similare în oraș. Niciunul nu are legătură cu salubritatea. 

Executivul Rosal, Bogdan Niculescu, știa că e nepotul lui Tarău. Îl cunoscuse la o licitație anterioară în Oradea: “L-am rugat pe Radu (Urda) să achiziționeze firma. Nu eu, Bogdan de la Rosal. Și am obținut un preț bun. Știam că e de vânzare. Am dat 300 și ceva de mii de euro pe ea. Avea licență clasa a treia, un contract cam pe zero la Chiajna, câteva utilaje, nu mare lucru. V-am zis că atacăm Ilfovul fără să se știe de Rosal. Dacă mă întrebați asta acum doi ani, nu v-aș fi spus (…) Cu Radu însă țin legătura sporadic. De Crăciun, de Paști, știi cum e.”

Adrian Tarău, pe de altă parte, e familiar cu cercul Rosal. Legăturile sale cu familia Prigoană și managerul Niculescu, combatanții de azi, au deja o istorie de 17 ani. Rămâne totuși rezervat când vorbește cu presa: „Din ce știu eu, acolo e un conflict între parteneri. Erau vreo patru sau cinci asociați, Prigoană majoritar. Știu de când eram și eu partener de business cu domnul Prigoană. S-au certat pe parcurs.”

În orice caz, zice Tarău, el s-a ferit de afaceri cu statul: “Am bussinesul meu sănătos în Statele Unite, iar în România construiesc benzinării pentru OMV, Moll, Lukoil, Rompetrol. Cu ăștia am lucrat. Fără stat.”

Neoficial, însă, Tarău schimbă confidențe în timp real cu managerul Rosal. Știa, de pildă, cu ce întrebări îl căutăm, fiindcă Bogdan Niculescu i-a redirecționat pe whatsapp corespondența proprie cu reporterii Captura.

Parteneriate vechi reies parțial și din înregistrările audio care surprind bârfele interne ale managerului Niculescu cu directoarea economică a Rosal în 2015. Niculescu povestea amuzat (minut 17:30 & 26:30) cum un anume Mircea Pocșe, subcontractor Rosal la acea vreme, umfla spectaculos prețurile de transport deșeuri către gropile de gunoi din nordul țării (Baia Mare). Banii erau plătiți de municipii din Ardeal, în special Cluj-Napoca, unde Rosal a avut contracte întinse pe două decenii (2005 – 2023), iar camioanele lui Pocșe cărau gunoiul în subantrepriză. 

Subcontractorul Rosal și Adrian Tarău au o istorie aparte, admite cel din urmă:

Legătura lor a bubuit public la începutul anilor 2000, în contextul scandalului politico-judiciar care l-a consacrat pe Adrian Tarău. Prietenul Mircea Pocșe e singurul care a executat pușcărie în acel caz (7 luni de arest), fiind condamnat ulterior la trei ani cu suspendare. Omul era “săgeata” lui Tarău, au acuzat anchetatorii acum 22 de ani.

Cazul a fost botezat “Lucmir”, după numele unei firme prin care gruparea bihoreană intermediase 1495 tone de benzină, trecută în acte ca fiind kerosen pentru a eluda accizele şi taxa de drum. Pocșe apărea la vedere patron și administrator al companiei, dar Tarău avea acces la conturi, drept de semnătură în bancă și o reprezenta în relații cu terți. 

Autoritățile aprofundau nodul românesc al unei rețele transfrontaliere, investigate într-o primă etapă de politia slovacă și de Interpol. Europenii se opriseră însă la firma suspectă și au cerut ajutorul colegilor de aici.

Asa a intrat în scenă faimosul procuror orădean, Alexandru Lele, cel care avea să sfideze sistemul de putere instituit de Adrian Năstase. Câteva luni de interceptări și monitorizări l-au indicat pe Tarău printre beneficiarii contrabandei de carburanți. A fost arestat împreună cu Pocșe pe 20 aprilie 2001, într-o vineri. Demersul a declanșat un seism politic. 

“Nu cred în arestările de vineri seara”, a declarat premierul Năstase și mandatul pe numele lui Tarău a fost anulat la două zile după emitere. Tatăl învinuitului, Aurel Tarău, șeful filialei PSD Bihor, era în acel moment prefectul județului și fruntaș pe lista sponsorilor de partid la alegerile legislative din 2000 care îl propulsaseră pe Năstase la Palatul Victoria.

Scandalul a imprimat în percepția publică radiografia unor instituții judiciare capturate, care blochează din fașă investigațiile cu miză politică. Și a culminat cu sinuciderea tânărului procuror Cristian Panait (aprilie 2002), trimis de la centru să-l ancheteze pe magistratul bihorean care îl arestase pe fiul prefectului. 



Procurorului Alexandru Lele i s-a luat cazul, a fost pus sub cercetare administrativă, urmărit penal, suspendat din magistratură și trimis în judecată sub acuzații de corupție. Instanţele i-au întors dosarul însă pentru refacerea cercetărilor, iar Lele a fost exonerat complet la sfârşitul lui 2007 şi repus în funcţia de procuror. Azi face afaceri imobiliare în Oradea.

Pedeapsă pentru contrabanda de carburanți a primit doar Mircea Pocșe, prietenul din copilărie al lui Tarău, devenit ulterior subcontractor Rosal: trei ani cu suspendare.
 
Tarău, în schimb, n-a executat nicio zi de închisoare. Weekendul arestării din 2001 l-a petrecut în spital, invocând o afecțiune cardiacă. Apoi a fugit din țară și, treptat, a fost scos complet din dosar încă din faza cercetărilor. N-a mai ajuns în instanță pe speța respectivă. În 2007, un complet al Tribunalului Bihor i-a acordat despăgubiri fiindcă ar fi fost arestat abuziv. Sentința a rămas definitivă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în 2009. 

Refugiat în Chicago, Statele Unite, Adrian Tarău a transferat acolo sume consistente de bani și s-a apucat de construcții rezidențiale și investiții imobiliare împreună cu un unchi naturalizat în America (Lucian Colțea).

La Chicago, Tarău s-a împrietenit totodată cu familia Prigoană. Într-unul dintre blocurile sale, pe strada Monroe, a fost înregistrată compania Rosal Group LLC, înființată în iulie 2004 de firma mamă din România și axată pe construcții. Filiala americană însă n-a avut activitate.

„Adrian Tarău ramâne prietenul meu, iar dacă va fi condamnat, voi fi primul care să-i duc carnați la închisoare“, declara Silviu Prigoană în 2005 pentru Cotidianul, asumându-și o prietenie îndelungată cu Tarău și tatăl lui (fostul prefect PSD de Bihor).

Honorius, fiul cel mare al milionarului, povestește însă că el a mijlocit conexiunea cu Tarău în 2004, când a plecat la facultate în Chicago și a cumpărat un apartament de la fugar. Ocazie cu care s-au și împrietenit. Tarău știa orașul bine, era om de viață, au început sa iasă împreună, își amintește Honorius Prigoană care avea atunci douăzeci de ani. Împreună cu ei s-a distrat și Bogdan Niculescu, actualul manager Rosal, pe care l-au cunoscut amândoi tot la Chicago. Niculescu lucra acolo ca administrator la clădirile unui imigrant român.

Relația lui Prigoană Senior cu Tarău s-ar fi dezvoltat apoi independent de juniori, fiind semnalată pe la diferite evenimente mondene, cum ar fi nunta de lux a lui Tarău din Firenze, Italia, în 2012.

Când n-au mai existat pericole judiciare la adresa lui, Tarău și-a reluat afacerile în România și a jucat în liga mare a samsarilor imobiliari de la noi împreună cu unchiul partener din America. Prin mâinile lor, pe lângă diferite clădiri bucureștene de patrimoniu, a trecut inclusiv Palatul Cantacuzino din Bușteni, unde a fost filmat recent primul sezon din serialul Wednesday. Unchiul Colțea din Chicago, decedat între timp, a fost arestat în dosarul deputatului PSD Cristian Rizea (refugiat acum în Moldova), după ce l-a mituit pe acesta cu 300.000 de euro. 

Un tun imobiliar major a fost dat și în dauna Rosal, îl reclamă azi pe Adrian Tarău foștii lui prieteni din familia Prigoană. Compania de salubritate i-a plătit șapte milioane de euro în 2017 pe o clădire din București aflată necontenit în paragină, întrucât are probleme la autorizație. 

Imobilul cu șapte etaje apărut în rondul de la intrarea principală în Parcul Carol n-a fost terminat niciodată. Deocamdată sparge vizual interbelicul zonei cu o fațadă de sticlă combinată cu plăci ceramice colorate, care ambalează doar un schelet de beton. Tarău a deținut blocul împreună cu Dan Diaconescu, fostul star OTV.

Honorius Prigoană susține că s-a dus personal să verifice clădirea cu un inginer de la firma lui de construcții și a constatat că e zob. Nu le-ar fi recomandat achizițía colegilor de la Rosal: „Structura de rezistență e grav afectată, fundația este inundată de ani de zile, ceea ce o compromite drastic. Are defecte din proiectare. Șapte milioane scoase din firmă pe nimic.” 

Managerul Rosal, Bogdan Niculescu, cel care a decis tranzacția cu Tarău, admite ca imobilul este “urât ca porcul”, dar respinge existența vreunei probleme la structura de rezistență. Trebuia să fie o investiție, subliniază el:

“Avem expertize, tot ce trebuie. Problema clădirii a fost la cultură, că unul care dă avize la Comisia de Cultură are casa de lângă noi. Am vrut să facem birouri, iar ăla a spus că zona nu duce forfotă, mașini, logistică. Au aprobat 50 la sută birouri, 50 la sută locuințe. Când am luat clădirea, aveam contract de 12 milioane de euro semnat pe 12 ani plus un milion patru sute în cont. Sediu OTP Bank trebuia să fie. Am băgat șapte, mai puneam două și luam 12. Asta dacă reușeam să scot avizul de la cultură. N-a ieșit, aia e. N-avem bani să terminăm clădirea acum, dar cine știe pe viitor.”

Într-adevăr, Rosal alunecă într-un abis financiar de aproape șapte ani, deși prestează pe zeci de milioane. Circulația banului public în acest carusel indică un beneficiar surprinzător.

Faraonul

Stăpânul real al afacerii Rosal este în acest moment milionarul de origine egipteană, El Feki Tarek. El a devenit principalul creditor al societății de salubritate în perioada 2020-2021, când i-a finanțat masiv achiziții de echipamente, contracte de leasing, investiții imobiliare, cauțiuni sau datorii către terți.

Zeci de milioane de lei au fost pompate astfel în Rosal de trei companii din grupul lui Tarek (Toyo Motor Center, Toyo Finance Group IFN SA si Toyo Motor Leasing IFN). 

La povara acestei datorii se adaugă cea către guvern. Rosal, care merge în pierdere de ani, a împrumutat recent 97,5 milioane lei de la Eximbank, în două credite, ca să închidă creanțe istorice la ANAF.

Dar numai egipteanul face profit în această gaură neagră.

În Sectorul 4, unde rulează cel mai bănos contract al Rosal, facturile lunare de salubritate sunt plătite de primărie direct în contul firmei lui Tarek (Toyo Motors Center). Rosal își cedează astfel toate încasările printr-un contract de cesiune, parafat în aprilie 2019, către creditorul său privat.

Întocmai s-a întâmplat și cu alte angajamente Rosal, semnalează Honorius Prigoană. În întregime sau procentual, banii din Prahova și Popești-Leordeni sunt redirecționați către firma afaceristului egiptean ca să stingă gradual datorii. 

Toate aceste contracte publice în curs produc venituri lunare de 40 de milioane de lei, arată familia Prigoană în sesizarea către DIICOT.

Ingineria perturbă piețele unde activează Rosal, fiindcă o pune în incapacitate de plată față de Fisc sau proprii furnizori de servicii. Din acest motiv, în Sectorul 4 a ieșit deranj. Groapa de gunoi de la Vidra (colectează deșeuri din București) și Depozitul de la Frățești (deservește Giurgiu, unde Rosal are contract) pretind că Rosal a acumulat o datorie de 40 de milioane de lei față de ele. Ambele funcționează pe aceeași firmă (Eco Sud), controlată de afaceristul Ninel Caval (partener cu membrii clanului Ciancimino din Cosa Nostra de la care a preluat firma Blue Planet depozitul de la Glina).

Rosal duce la Vidra gunoiul din Sectorul 4, dar nu mai plătește taxele de depozitare, fiindcă nu mai are din ce, cât timp primăria lui Daniel Băluță achită facturile de zeci de milioane direct către Tarek, acuză administratorii gropii de gunoi. Problema de fond, adaugă ei, este faptul că municipalitatea girează o practică frauduloasă care împiedică creditorii Rosal să-și recupereze legal banii. 

Iar marele creditor de stat e Fiscul. În plus, fără tranzit în conturi, societatea urmărită penal într-un dosar cu prejudiciu de peste 500 de milioane, devine imposibil de executat silit. 

În februarie, avocații depozitelor ecologice au cerut în instanță anularea documentului care direcționează banii către Tarek și impunerea unor măsuri asiguratorii la Rosal. Nu este prima tentativă de insolvență. Familia Prigoană a depus șapte cereri în acest sens (ca să recupereze salarii restante sau diferite alte sume) și au fost surprinși să constate că pretențiile lor sunt îndeplinite prompt, astfel încât motivul insolvenței să dispară rapid. 

Numai că firma lui Tarek le-a achitat banii, nu datornicul Rosal. Ba chiar și „satelitul” Blue Planet a făcut plăți salvatoare pentru “compania-mamă” în situații similare.

Insolvența impune o procedură specială de reorganizare care să scoată businessul din incapacitate de plată și să-l țină pe linia de plutire. Staff-ul companiei își pierde puterea decizională, în timp ce un administrator judiciar e desemnat să urmărească un plan de redresare, sa optimizeze costuri și să elimine erori de management. Veniturile obținute în această perioadă trebuie să acopere ordonat datoriile. Prioritate au taxele către stat.

Amânarea procedurii, crede Honorius Prigoană, ar fi o tactică de temporizare: “Insolvența e un coșmar pentru ei, din cauza <raportului cauzal> pe care trebuie să-l facă obligatoriu administratorul judiciar pentru judecătorul sindic. Acolo vor descrie circumstanțele exacte care au dus la incapacitate și cine e responsabil. Plus că un administrator neutru, ca să stabilizeze firma, le-ar tăia instantaneu toate circuitele care devalizează patrimoniul Rosal chiar în timp ce vorbim.”

Acuzațiile cele mai dure din plângerea depusă la parchetul antimafia vizează o metodă concretă prin care Rosal ar fi fost delapidată de aproximativ 30 de milioane de euro, pe mâna managerului Niculescu și în beneficiul milionarului El Feki Tarek.

Cum funcționa suveica:

• Rosal achita către societatea de leasing a lui Tarek (Toyo Motors Leasing IFN) aproximativ 80 la sută din prețul contractelor, apoi sista brusc plățile pentru diferite utilaje din flotă.
• Compania de leasing rezilia acele înțelegeri, reintra automat în posesia echipamentelor pentru care primise deja grosul banilor și le valorifica în continuare. 
• Parte din mașinile contractate de Rosal au ajuns astfel în patrimoniul „satelitului” Blue Planet, care le-a închiriat apoi tot către Rosal, la suprapreț.

Printre contractele de leasing reziliate unilateral de grupul Toyo este și unul imobiliar extrem de valoros: clădirea Școlii Britanice din Băneasa. Rosal apucase să achite 5,4 milioane de euro (avans & rate) în patru ani, ceea ce reprezintă 80% din prețul final. 

Investiția ar fi intrat acum în proprietatea lui Tarek, spune Prigoană Junior, iar Rosal a rămas și fără clădire, și cu banii luați: „Rezilierile acestea abuzive nu puteau să aibă loc fără ca ei, Niculescu și Tarek, să se înțeleagă în prelalabil. Existau bilete la ordin, puteau fi garantate aceste bunuri plătite de Rosal, dar ajunse  acum la Tarek. Situația Școlii Britanice e flagrantă”,

„Nici pomeneală!” – îl contrazice însă managerul Niculescu – „imobilul din Băneasa e tot la Rosal”.

Omul de la capătul banilor stă și în capul mesei, relatează Honorius Prigoană: „Cel mai evident e că trebuie să negociezi cu Tarek pentru Rosal. Astă vară, printr-un intermediar, am primit o ofertă de la el pentru pachetul meu de acțiuni în societate (…) Două milioane de euro. Nu era de luat în serios, dar a fost clar unde e centrul de comandă.”

Fiind și dealer Toyota în România, egipteanul vinde de mult timp mașini către compania de salubritate, deci colaborările sunt vechi, explică managerul Rosal, Bogdan Niculescu: 

Legătura lui Niculescu cu Tarek a evoluat în timp, reflectându-se inclusiv în stilul de viață al șefului Rosal. Niculescu merge în vacanțe cu avioanele lui Tarek, își ia limuzine în leasing prin firmele acestuia, iar fratele său (Jean Niculescu, administrator și el în Rosal), e asociat cu un interpus al egipteanului (Ahmad Faouaz Jiroudi) într-o afacere colaterală (Servicii Generale Urbane Activ).

Conceptul lui Tarek de business e comerțul cu lux. Finanțează mașini scumpe, avioane private, proprietăți valoroase sau afacerile altora. Bine conectat în piață, funcționează ca o bancă de leasing pentru bogați și dispune uzual de lichidități. 

Notorietatea afaceristului egiptean a luat amploare în ultimii ani, de când politicienii zboară cu avioanele lui. Președintele Iohannis, de pildă, închiriază regulat privat-jet-uri de la firma lui Tarek (Toyo Aviation) ca să se deplaseze la summituri NATO sau consilii UE. 

Altfel, cu excepția tabloidelor care l-au remarcat constant datorită mașinilor și avioanelor, El Feki Tarek a intrat prima dată în atenția publică pe fondul altui mare scandal judiciar: cazul „Cătălin Voicu”.

Numele lui Tarek apare în interceptările din dosarul fostului senator PSD, Cătălin Voicu, condamnat la închisoare pentru corupție. Acesta îl consilia în 2010 pe Marius Locic, un fost magnat imobiliar apropiat de Gigi Becali, care intrase în coliziune cu Tarek după ce n-a mai plătit rate la autoturismele de lux. 

Zguduit de criza economică care a pus imobiliarele la pământ acum 13 ani, Locic avea deja probleme mari cu banii. Declinul sau abrupt s-a terminat într-o celulă la Jilava, iar bolidul Maybach de jumătate de milion de euro, luat de la Tarek, a fost recuperat în final de la un cămătar.

Tarek îl reclamase pe Locic la Parchet pentru înșelăciune. Cazul s-a rostogolit însă la DNA din cauza implicațiilor politice activate de Locic ca să scape de belea. Stenogramele judiciare surprind, printre altele, o ședință de taină în biroul lui Locic, la care mai participau senatorul Voicu și generalul SIE, Adrian Isac (foto).  



Împreună cu alti patru ofițeri importanți de spionaj, taman ieșiți în rezervă, generalul Isac îl consilia atunci pe Locic în afaceri, după o carieră de treizeci de ani în care a condus cinci direcții vitale din SIE (Contraspionaj, Cifru și Mijloace Tehnice Operative, Antiterorism, Neproliferare și Informații).

Calculat în exprimări, fostul spion n-a vorbit mult în interceptările DNA. Când a făcut-o, însă, a imprimat o referință puternică la Tarek, preluată generos de presă:

“Tarek ăsta e mafiot, e băgat în diverse … în lumea politică ….e băgat, eu am auzit multe de el.”

El Feki Tarek provine din elita egipteană a regimului autocrat condus de Hosni Mubarak (1981-2011) și e activ în Romania de la începutul anilor 2000.

A început cu un magazin de haine, axat pe branduri scumpe de designer și amplasat în epicentrul fițelor bucureștene: mall-ul Jollie Ville din Pipera, inaugurat cu fast în 2004 de premierul Adrian Năstase și de Mircea Geoană. 

Magazinul se numea Moda & Style. Tarek era asociat acolo chiar cu proprietarii mall-ului gazdă, adică familia oligarhului egiptean Husein Salem, „tatăl” stațiunii egiptene Sharm El Sheikh, fost ofițer egiptean de informații și mâna dreaptă a generalului Mubarak. A decedat în 2019.

Clanul Salem avea plasamente în mai multe țări europene. Dintr-unele, printre care și mall-ul din Băneasa, a încercat să-și șteargă urmele în lunile premergătoare primăverii arabe. Mișcarea a fost relativ preventivă, fiindcă revoluția anti-Mubarak i-a atras apoi într-o serie de anchete internaționale pentru corupție și deturnare de fonduri guvernamentale egiptene.

El Feki Tarek era practic unul dintre partenerii familiei. Oligarhul egiptean și copiii lui au fost asociați direct cu el în compania pe care funcționa magazinul de la etajul 1 din Jollie Ville. Salemii participau printr-un offshore care canaliza atunci milioane de dolari la noi. Afacerea lor de aici îl conținea totodată și pe ginerele (Abdel Hamdy) lui Omar Suleiman, fostul șef al serviciilor egiptene de spionaj, acuzat ca tortura oponenții regimului Mubarak.

Tarek a început să crească financiar aici, imediat după ce familia Salem a ieșit formal din afacerile românești. L-am contactat, dar n-a avut timp să stea prea mult de vorbă. A confirmat doar laconic: „Da, Rosal este una dintre cele 200 de firme pe care noi le finanțăm.” Pentru detalii, însă, Tarek a cerut întrebări scrise. N-a răspuns până la ora publicării acestui articol.

Celelalte trădări

Aparatul financiar construit anii aceștia în umbra Rosal are în placa de bază două trădări originare. Oameni din generații diferite, dar fundamentali pentru familia Prigoană, au întors spectaculos armele în momente cheie și au preluat direcția.

• Unul este Bogdan Niculescu, managerul societății, adus în Rosal de Prigoană Junior. 
• Celălalt este Gabriel Găman, prieten de peste 30 de ani cu Prigoană Senior.

Cei doi controlează boardul Rosal (consiliul de administrație), aflat acum în conflict cu proprietarul societății (acționarul majoritar). Interesele sunt complet divergente și foștii prieteni se războiesc juridic pe zeci de fronturi.

Bogdan Niculescu s-a împrietenit cu Honorius Prigoană la Chicago în 2005. Primul muncea la un român care avea niște clădiri in metropola americană, iar celălalt era student. Fiind cam de aceeași vârstă, ieșeau împreună la tot felul de evenimente, majoritatea legate cumva de diaspora română, povestește Prigoană Junior. Adrian Tarău era un fel de amfitrion.

Tovărășia a dăinuit aproape un deceniu. Întorși acasă, Niculescu a devenit consilier la Camera Deputaților, în cabinetul unui coleg de partid (Mircea Lubanovici) de-al lui Prigoană Senior. Fondatorul Rosal a fost parlamentar PDL (2008-2012) și totodată un personaj influent în sferele guvernării Boc. 

Niculescu n-a rămas mult acolo. Banii la stat erau puțini, vreo 15 milioane de lei, nu-i ajungeau “nici măcar pentru factura la telefon”. Așa că s-a angajat șofer la Prigoană Senior vrei doi ani, după care s-a transferat la Rosal. Mufată la contracte semnate în special cu administrații din partidul patronului, compania de salubritate traversa o perioadă glorioasă.

Iar Niculescu s-a dovedit capabil, își amintește Prigoană Senior care se ocupa atunci personal de afacere: “Bogdan e un tip muncitor și isteț. A învățat repede mersul lucrurilor, te puteai baza pe el.” 

Impresionat plăcut, milionarul l-a proptit pe Niculescu în funcții executive la Rosal, i-a dat un pachet substanțial de acțiuni în societate (15 %) și o casă în Pipera (se numește încă “Vila Prigoană” pe Google Maps). Azi are un salariu de 10 mii de euro pe lună.

Eficiența lui Niculescu devenise element de sprijin pentru Prigoană Senior. Dincolo de politică, patronul trecea printr-o perioada agitată în plan personal, care îl distragea de la treburile curente ale firmei: divorțurile succesive de Adriana Bahmuțeanu.

Cucerindu-l pe Senior, Bogdan Niculescu s-a răcit însă cu Juniorul. Motivele au fost strict subiective la început. Honorius, pe mâna căruia Niculescu intrase în ecuație, aflase că acesta îl pâra la tatăl său cu tot felul de nimicuri. Bănuia “un soi de oportunism”, spune el acum. 

Fisurile s-au înmulțit în intervalul 2013-2015, când Prigoană Junior conducea boardul Rosal, iar Niculescu era director executiv. Deasupra lor stătea încă Prigoană Senior. 

Proiectul lui Honorius atunci, aprobat în prealabil de tatăl său, era vânzarea Rosal. Eneris Group, subsidiara poloneză a concernului francez Veolia, voia să intre astfel pe piața românească de salubritate, iar tranzacția corporate impunea un proces de audit complex și reorganizare din mers, sarcini asumate de Prigoană Junior.

Supărarea a survenit în 2015. Cuțitele se ascuțeau deja în Rosal atunci, după cum arată și înregistrările ambientale din acel an cu discuțiile de taină dintre managerul Niculescu și directoarea economică a societății. 

Și s-a mai întâmplat ceva în 2015. Obosit, Prigoană Senior a făcut un pas în spate, desemnând un așa-zis “acționar fiduciar” care să-l reprezinte în boardul companiei. Fiducia înseamnă transferul temporar al dreptului de proprietate către un mandatar care se obligă să acționeze exclusiv în interesul beneficiarului real. 

Genul ăsta de aranjament se face cu oameni de încredere, iar Silviu Prigoană a apelat la avocatul său, Gabriel Găman, prietenul vechi care îi gestionase divorțuri și situații intime de familie. Găman este totodată juristul-șef al societății de salubritate, conduce departamentul de profil.

Găman e a doua verigă care a defectat, consideră familia Prigoană, după ce prietenia lor de 30 de ani a eșuat acum în plângeri la DIICOT. Avocatul este reclamat că l-ar fi înșelat pe Prigoană Senior și i-ar fi prejudiciat interesele pe care trebuia să le reprezinte în Rosal.

Board-ul ar fi fost deturnat în momentul în care avocatul și managerul societății au alcătuit o majoritate confortabilă (procentul majoritar al lui Prigoană + cel minoritar al lui Niculescu) și au confiscat deciziile executive. În condițiile astea, un alt acționar minoritar (Dumitru Mihalache) li s-a alăturat.

Prigoană Senior nu-și explică de ce Găman a schimbat macazul: „Banul îți ia mintea uneori, habar n-am. Chiar nu știu ce s-a întâmplat cu Găman. Ne știm de-o viață, am trecut prin multe, lucram împreună, a văzut crescând copiii. A început brusc să mă mintă, deși era legal vocea și ochii mei în afacere.”

E mai vehement însă în plângerea penală semnată împreună cu fiul său, Honorius, unde menționează pasajul din discuțiile managerului cu directoarea economică, înregistrate ambiental tot în 2015, despre necazurile penale ale avocatului.

Honorius Prigoană își aduce aminte că Găman a fost implicat într-o speță disjunsă din marele dosar DNA al “despăgubirilor ilegale de la ANRP”. Nu s-a pornit însă urmărirea penală împotriva lui niciodată.

Am încercat s-o lămurim direct cu avocatul Gabriel Găman. L-am sunat, ne-a rugat să revenim, apoi n-a mai răspuns.

Bogdan Niculescu n-a comentat faza cu Găman. Și-a îndreptat tirul spre inamicii de azi, foștii lui angajatori: “Eu țin legătura cu absolut toată lumea, doar cu familia Prigoana m-am certat. Singurii. Realizezi că oameni care au lucrat cu ei ani de zile înainte sunt cu mine acum? De ce crezi? Hai să vorbesti cu angajații, îi adun pe toți să vezi ce îți vor zice despre familia Prigoană.”

Discordia dintre executivii și patronii Rosal a îmbrăcat hainele unui litigiu cronofag specific societăților pe acțiuni, care au legislație, birocrație și proceduri proprii. Armate de avocați zbârnâie în acest concurs de reclamații și contestații.

Inclusiv firma de avocatură cofondată de ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a prestat pentru Rosal într-un litigiu separat, contra zece mii de lei pe lună. Niculescu spune ca i-a recomandat chiar și lui Tarek, pe o speță cu o limuzină Audi RS6.

Ministrul Predoiu susține însă că s-a retras din societate și nici nu mai practică acum avocatura. “În orice caz, nu am fost la curent cu detaliile tehnice (obiect, strategii de apărare etc) unei astfel de practici avocatiale (…) Îl cunosc pe dl. El Feki Tarek, dar nu sunt și nu am fost niciodată în relații de asociere în afaceri cu dânsul”, a adăugat ministrul Justiției.

Acuzat pentru delapidare, managerul Rosal vorbește despre reorganizare. Primele etape anunțate oficial sunt schimbarea numelui companiei de salubritate din Rosal Grup în United Waste Services și revenirea la statutul de SRL (în loc de SA). Honorius Prigoană a blocat deocamdată planul, deciziile fiind suspendate în instanță până la soluționarea procesului privind înscrierea sa în registrul acționarilor. 

Deocamdată, timpul încearcă răbdarea ambelor tabere în bătălia pentru Rosal. Patronii luptă să nu rămână stăpâni peste nimic, iar executivii trag tare să schimbe mecanica afacerii cât mai pot lua decizii în cadrul existent. Doar fluxurile de bani publici se mențin constante în acest domeniu vital.