Secretul ar fi rămas îngropat în cantonul elvețian Zug, dacă nu-l expunea Călin Georgescu acum doi ani într-o schemă investigată astăzi la DIICOT București.
S-a întâmplat în vara lui 2023, când politicianul suveranist a folosit o companie din Elveția ca să păcălească un om de afaceri român cu peste un milion de euro.
Georgescu este acuzat că ar fi acționat în calitate de reprezentant al firmei respective, furnizând păgubitului mai multe documente financiare ale acesteia.
Am descoperit însă că entitatea elvețiană din servieta lui Georgescu se conectează la o rețea rusească de spionaj tehnologic.
Și că a funcționat, din start, ca un fond de investiții pentru această filieră care aprovizionează ilegal complexul militar-industrial al Kremlinului.
Investigată de parchetele federale din Germania și Elveția pentru trafic de tehnologie sensibilă, rețeaua a lăsat urme inclusiv în Republica Moldova.
S-au remarcat totodată și când au încercat să vândă aparatură de supraveghere în masă către cea mai sângeroasă unitate militară din Bangladesh, acuzată de crime politice.
Apoi au furnizat ilegal mașini industriale de înaltă precizie companiei rusești de armament Promtehnologhia, ocolind astfel embargoul internațional impus Moscovei.
Cu acele utilaje se fabrică puștile cu lunetă Orsis, folosite pe frontul din Ucraina de trupele Wagner și de unitățile speciale ale armatei sau serviciilor de informații ruse.
Poza de ansamblu spre care ne-a condus firma elvețiană din dosarul lui Georgescu conturează un păienjeniș de afaceri hi-tech țesut în epicentrul industrial al Europei de câțiva cetățeni ruși.
Aparent, activitatea lor de bază este intermedierea la nivel global a sistemelor avansate de comunicații, securitate, aeronautică sau de producere a energiei regenerabile.
Rețeaua s-a dovedit însă un cal troian, prin care armata rusă accesează informații și tehnologii interzise de peste un deceniu, pe fondul sancțiunilor internaționale.
Călin Georgescu nu a dorit să discute cu reporterii noștri, deși am încercat să-l contactăm, în mod repetat, prin diferite canale de comunicare.
A răspuns, în schimb, un moldovean misterios: anume cel mai relevant personaj pe care l-am identificat în actele companiei elvețiene din dosarul lui Georgescu.
Factorul “Mercando” și schema românească
Legătura lui Călin Georgescu cu o filieră rusă de spionaj, activă până de curând în Europa, se face prin intermediul unei companii elvețiene.
Aceasta se numește Mercando Green Technology AG și a fost înființată acum 15 ani în Zug – un canton cu regim fiscal prietenos, care nu dezvăluie identitatea beneficiarilor de firme locale și unde activează, în mod tradițional, mai multe case de comerț ale oligarhilor ruși.
Este aceeași firmă pentru care Călin Georgescu a acționat ca un fel de broker într-o schemă de înșelăciune investigată acum în România de către DIICOT.
Entitatea elvețiană are sediul social într-o clădire de birouri din piața centrală a orașului Zug (Bundesplatz), dar acolo e doar adresa de corespondență. Nu i-am identificat până acum vreun birou fizic operativ. Este discretă și în online.
Oficial, compania Mercando investește în cercetări tehnologice și proiecte de inovație din domeniul surselor alternative de energie.
Neoficial, finanțează și dezvoltă parteneriate cu o grupare acuzată de parchetele federale din Germania și Elveția că ar fi traficat tehnologie occidentală de precizie pentru armata rusă.
Secvența românească în care fostul candidat la președinția țării se intersectează cu această firmă elvețiană a fost descrisă procurorilor antimafia de la noi drept episodul unei escrocherii de 1,1 milioane de euro. Denunțătorul este afaceristul buzoian Răzvan Leu. Plângerea lui penală poate fi descărcată aici.
Păgubitul reclamă o fraudă elaborată în care Călin Georgescu a jucat un rol central în două etape:
atât în perioada în care l-au păcălit pe Leu să vireze milionul de euro unei grupări de crimă organizată,
cât și în faza ulterioară, mai tensionată, în care l-au manipulat să nu anunțe autoritățile și să nu genereze un scandal public.
Răzvan Leu se afla deja în a doua etapă când a auzit de firma elvețiană. Era extrem de îngrijorat atunci că banii lui intraseră într-o gaură neagră și nu greșea. Prezumția s-a confirmat în timp. Doar că în vara lui 2023, la un an jumate după ce transferase 1,1 milioane de euro în conturile unei bănci fantomă din Londra, antreprenorul buzoian încă mai spera să-și recupereze suma.
Iluziile îi erau întreținute de Călin Georgescu și doi complici.
Georgescu, broker pentru “bidonul” din Zug
O găselniță prin care acuzații ar fi câștigat timp, susține Răzvan Leu, a fost momentul când au introdus în ecuație compania elvețiană Mercando Green Technology AG. Înșelătoria a continuat practic cu acest “vehicul” comercial, care ar fi trebuit chipurile să preia aranjamentul inițial cu Leu, urmând să-i trimită buzoianului banii cu care îl ademeniseră de la început, plus investiția de un milion.
La discuțiile lui Răzvan Leu cu Georgescu despre această soluție amiabilă a mai participat un personaj cercetat acum în dosarul DIICOT. E vorba despre Ion Negoescu, fost ofițer în serviciul secret al Ministerului de Interne (DIPI, poreclit “Doi și-un sfert”).
Încă de la început, fostul ofițer a servit ca liant între păgubit și politicianul suveranist. Cei doi chiar s-au cunoscut în parohia lui Negoescu, în 2021, iar acesta a participat la întâlnirile ulterioare, unde Leu era îmbrobodit metodic cu afacerea bizară în care avea să-și piardă banii.
Negoescu e prieten asumat cu Georgescu de vreo 15 ani. Presa locală i-a surprins împreună și la evenimente politice cu alți militari în rezervă. La rândul său, Răzvan Leu avea o relație veche de afinitate cu Negoescu, din care acestuia îi ieșeau tot felul de avantaje materiale, precum o mașină luată în leasing pe firma buzoianului (Real Concrete).
Toate astea, la pachet cu prezentarea pompoasă a lui Georgescu în public, l-au impresionat suficient pe Leu încât să formeze un triunghi de încredere cu ei.
Așa că s-au reîntâlnit în aceeași formulă și Georgescu i-a pus pe masă lui Leu soluția pentru recuperarea banilor trimiși în neant: un contract de creditare, fără număr, datat pe 19 iulie 2023, cu societatea elvețiană Mercando Green Technology AG.
Leu a semnat documentul, a urmat instrucțiunile și a pregătit infrastructura. Avea deja în Dubai, “la indicațiile precise ale lui Călin Georgescu”, o firmă care trebuia teoretic capitalizată la final cu suma promisă. Vraja însă n-a durat, fiindcă banii tot n-au venit, iar Georgescu a început un joc nou de temporizare.
“După semnarea acestui contract (cu firma elvețiană Mercando -n.r.), au urmat mai multe discuții cu Călin Georgescu, care de trei ori mi-a trimis OP-uri fără acoperire”, povestește Răzvan Leu în plângerea penală către DIICOT.
O parte dintre mesajele lor au fost publicate de Digi24 în luna martie. Dinamica discuțiilor arată că Georgescu îi trimitea lui Leu ordine de plata (OP) din partea companiei elvețiene Mercando și scria “executat”, ceea ce-l anestezia pentru scurt timp pe afaceristul buzoian. Cum însă nu-i intra nimic în cont, acesta se întorcea îngrijorat la Georgescu, care-l plimba cu vorba de la o zi la alta.
“Sun și revin”, răspundea politicianul care făcea pe omul de legătură cu finanțatorul din Elveția. “Va mai dura câteva zile”, suna apoi implacabil explicația. „Totul e bine (…) astăzi e intrat, clar!”, transmitea în altă zi, deși OP-ul atașat rămânea fără urmări. Cert este că, la o lună după scadența din contractul încheiat cu firma elvețiană Mercando, Georgescu încă îi mai scria lui Leu: “Am toată siguranța că se va rezolva!” L-a mai ținut așa o jumătate de an.
Până la urmă, afaceristul buzoian a făcut plângere la DIICOT București în ianuarie 2024, la doi ani după ce și-a pierdut banii și cu aproximativ nouă luni înainte de alegerile prezidențiale anulate anul trecut.
Documentul menționează explicit și compania elvețiană adusă de Georgescu în combinație. Am studiat-o și noi.
Cum au lăsat urme în Republica Moldova
Contractul de credit semnat de Răzvan Leu cu firma Mercando Green Technology AG, la inițiativa lui Călin Georgescu, arată că entitatea elvețiană era reprezentată oficial de un cetățean german care locuiește pe langa Stuttgart (Alfred Andreas Walz).
Îl regăsim și în actele companiei, împreună cu un elvețian din Zurich, (Andreas Kurt Rudolf).
Ambii sunt consultanți financiari și îndeplinesc roluri de directori nominali în Mercando. Adică, un fel de paravane legale: au drept de semnătură, dar acționează întotdeauna din partea beneficiarilor reali, care astfel rămân ascunși. Practica e specifică jurisdicțiilor offshore opace și are tradiție inclusiv în cantonul elvețian Zug.
Ca avocați de business, cei doi, Walz și Rudolf, lucrează de regulă în tandem pentru diferite companii. Numai că în cazul firmei Mercando, există urme și dincolo de “paravane”, iar acestea trec prin Republica Moldova.
În primii patru ani de activitate, Mercando a mai avut un executiv fondator. Îl cheamă Mihail Cebotari si e moldovean. Sub bagheta lui, compania elvețiană a traversat o perioadă aparent prolifică.
Abia înființată în 2010, Mercando a început să se comporte ca un fond de investiții, anunțând că finanțează cu aproape 25 de milioane de euro proiectul unei fabrici de biogaz în raionul Drochia din nordul Republicii Moldova. Afacerea presupunea un parteneriat cu o firmă moldoveană (Bioenergoagro), care punea la bătaie un teren de 13,5 hectare în satul Țarigrad, după ce guvernul de la Chișinău îi aprobase în timp record să dezvolte acolo primul parc industrial privat din țară.
Comunicatul oficial de acum 15 ani și funcționarii vremii avansau cifre mari:
Fabrica de biogaz urma să producă îngrășăminte agricole și 16 milioane de metri cubi de gaz metan pe an, adică puțin peste cât consumă întreg raionul Drochia tot într-un an.
Proiectul promitea 100 joburi în noua fabrică și beneficii pentru fermierii din zonă care ar fi trebuit să furnizeze materia primă de biomasă (porumb furajer).
Investiția se ridica la 25,3 milioane de euro, din care proprietarul parcului industrial suporta doar 700 de mii (cât costase terenul și avizele).
Restul, de 24,6 milioane, veneau de la firma elvețiană Mercando Green Technology, reprezentată atunci de moldoveanul Mihail Cebotari.
Mai relevant însă e cine aducea tehnologia și construia efectiv fabrica. Echipamentele industriale și utilajele, potrivit inițiatorilor, valorau jumătate din investiția totală.
De instalații se ocupa un holding în care îl regăsim pe același Mihail Cebotari. Era format de o altă firmă elvețiană specializată în astfel de sisteme (Zorg Biogas AG) și de un offshore din Cipru (Liseus Holding Ltd). Firma făcea lucrarea, iar offshore-ul controla firma – mai arată comunicatul din 2010.
La rândul său, moldoveanul Cebotari era președintele offshore-ului. Practic, cu o mână plătea banii (prin Mercando), iar cu alta îi încasa (prin Liseus).
Doar că lucrurile n-au mers ca pe hârtie. 15 ani mai târziu, compania moldovenească care administra parcul industrial din Drochia se află în insolvență. Nici fabrica de biogaz n-a fost finalizată. Inclusiv Mihail Cebotari a dispărut din peisaj: a ieșit din Mercando în 2014, lăsând în urma lui pe cei doi directori nominali ai companiei elvețiene, iar firma offshore pe care o prezida în Cipru s-a dizolvat în 2016.
Cebotari a obținut între timp cetățenia română și s-a implicat în diferite afaceri transfrontaliere, ramificate din Anglia și Luxembourg până în Italia și România. Toate au ca numitor comun sistemele tehnologice de înaltă precizie. Domeniile vizate: energie și comunicații. Personajul însă e o “fantomă”. Un nume în acte. Deși apare în scheme sofisticate, Cebotari nu are un profil de antreprenor prominent în vreuna din aceste piețe și nicio prezență conturată online.
Elementul palpabil din strania poveste moldovenească rămâne însă firma care trebuia să monteze fizic fabrica de biogaz (Zorg Biogas AG). Și care duce acum la un nod important într-o rețea rusească de spionaj tehnico-militar.
Sub ochii iertători ai procurorului elvețian
Oamenii care promiteau în 2010 că fac prima instalație de biogaz din Moldova, împreună cu Cebotari, au terminat acolo totuși, în anii următori, patru proiecte pentru diferiți clienți privați (ferme, distilerii sau berarii).
Portofoliul companiei lor (Zorg Biogas AG) abundă în lucrări similare din spațiul post-sovietic, mai cu seamă în Rusia, Kazahstan sau Ucraina (înainte de război).
Înregistrată tot în Elveția, cu biroul într-o clădire industrială din Zürich, firma de inginerie face parte dintr-un carusel continental de întreprinderi care furnizează servicii și echipamente pentru sisteme hi-tech de comunicații, securitate, aeronautice sau de producere a energiei regenerabile. Din 2023, însă, filiera este investigată de procurorii federali din Germania și Elveția pentru trafic de tehnologie sensibilă către armata rusă.
Managerul Zorg Biogas este dintotdeauna Alexei Babkin, un cetățean rus stabilit în Țara Cantoanelor. Fratele său, Iaroslav Babkin, ocupă funcția de director comercial al companiei. Erau activi în conducerea afacerii și în 2010, când apăreau în configurația din Moldova, pe banii și sub patronajul celui care a fondat misterioasa firma de investiții Mercando (Mihail Cebotari).
Alexei Babkin e suspectat acum că a intermediat tehnologie către fabricile de armament ale grupului rusesc Promtehnologhia, aflat pe lista sancțiunilor internaționale. Echipamentele interzise erau trei mașini de prelucrare a metalelor de înaltă precizie și un dispozitiv de măsurare optică, toate produse în Germania, la uzinele DMG MORI. Valorau aproximativ două milioane de euro. Tranzacția s-a derulat în 2015, la un an după anexarea Crimeei, printr-o alta firma din Zürich a lui Babkin (Biostrom International AG).
Fisura în rețea a apărut în vara lui 2018, când un informator anonim a anunțat SECO, autoritatea elvețiană în domeniul politicilor economice, că cel puțin două dintre mașinăriile hi-tech nu au ajuns niciodată la oțelăria din Munții Urali care apărea oficial în documentele de export întocmite de Alexeiy Babkin.
Și că, în realitate, erau utilizate de o divizie a gigantului militar-industrial rus Promtehnologhia.
SECO a sesizat imediat Parchetul Federal elvețian.
În halele industriale de la marginea Moscovei ale Promtehnologhia se fabrică puștile cu lunetă Orsis, folosite de trupele speciale din toate serviciile secrete ruse, Garda Națională (Rosvgardia), Ministerul de Interne sau FSO (protecția demnitarilor).
Documentele judiciare ale cazului, citate de The Insider, sugerează că rușii foloseau aparatele de înaltă precizie la producția în serie a două tipuri de carabine Orsis autoîncărcabile (de calibre 5,56 mm și 7,62 mm).
Babkin l-a avut partener în această tranzactie pe un om de afaceri german, Ulli Sigloch, jucător în piața tehnologică europeană și patron al unei fabrici de mașini de înaltă precizie pentru prelucrarea metalelor în landul Baden-Württemberg. Neamțul a controlat mai demult și un producător elvețian de armament (Waffenfabrik Neuhausen AG).
Sigloch este familiarizat inclusiv cu necesitățile rușilor. Făcuse anterior mai multe teste mecanice pe puștile Orsis în Germania.
Apoi, în 2016, la un an după exportul controversat, compania germanului (Ulli Sigloch AG) a derulat un contract de consultanță cu Promtehnologhia ca să-i instruiască inginerii pe echipamentele deturnate – de la documentație tehnică până la instalare și pornire.
Așadar, situația nu arăta prea bine pentru rusul Babkin și germanul Sigloch în vara lui 2018. Parchetul elvețian îi suspecta de lucruri grave, precum încălcarea legii privind materialul de război, dar ancheta s-a dezumflat repede.
Firma lui Babkin (Biostrom) a declarat la audieri că n-a știut că aparatele au ajuns în altă parte și nu în locația din licența de export. La rândul său, Sigloch a dat asigurări că nu intenționa să reproducă vreun tip de armă de foc în Rusia și că nu era la curent cu planurile de acolo, nici măcar atunci cand a semnat un contract de asistență tehnică cu beneficiarul real al utilajelor.
Pentru procurorii elvețieni au fost suficiente explicațiile. Singurul care a primit atunci o amendă de 1800 CHF a fost directorul tehnic al firmei lui Babkin, fiindcă a oferit autorităților informații false despre beneficiarul utilajelor. Și cu asta, gata: dosarul s-a închis în ianuarie 2019.
Presa elvețiană a subliniat la momentul respectiv că ancheta a lăsat mai multe circumstanțe neclarificate, dar cazul avea să bubuie trei ani mai târziu, după o întorsătură surprinzătoare.
De data asta, în Germania.
Un incident în Frankfurt schimbă abordarea
Într-o dimineață din august 2023, omul de afaceri Ulli Sigloch a fost arestat brusc pe aeroportul din Frankfurt și dus cu sirene de poliție în biroul unui procuror federal.
Jurnaliștii Der Spiegel relaționează incidentul direct de cazul exportului de tehnologie interzisă în Rusia, via Elveția. Media internațională a preluat știrea, iar The Insider a coroborat informațiile cu documente judecătorești din Rusia, care descriu relațiile contractuale ale lui Alexei Babkin cu grupul Promtehnologhia și cu firma germanului Sigloch.
Inevitabil, ochii publici s-au întors critic către autoritățile elvețiene pentru că fuseseră blânde cu rețeaua, în timp ce nemții s-au dovedit mai severi: Ulli Sigloch a fost trimis în judecată în noiembrie 2023, acuzat că a încălcat legea federală pentru comerțul exterior de mai multe ori. Procesul e pe rol.
Perspectivele judiciare germane și elvețiene asupra acelorași fapte au avut totuși contexte geopolitice ușor diferite. Între cele două anchete, Rusia a invadat Ucraina. Lumea era mai încordată. Deși sancțiunile internaționale împotriva Moscovei s-au acutizat grav din februarie 2022, tehnologia occidentală continuă să fie identificată sistematic în armele rusești de pe linia frontului.
Puștile Orsis (T-5000) au apărut, de exemplu, în dotarea trupelor Wagner. Însuși Evgheni Prigojin, fondatorul companiei de mercenari, s-a filmat sarcastic cu un model. Jurnaliștii ruși de la Proekt au documentat fenomenul.
Kremlinul a continuat să importe tehnologie cu aplicație militară și după începerea războiului, potrivit unor date vamale obținute de ZEIT. În general, componentele străine traficate de rusi prin intermediari provin din Statele Unite, dar Elveția și Germania ocupă următoarele locuri în clasamentul de origini.
Sancționată de toate țările occidentale, compania rusească Promtehnologhia se afla deja în centrul atenției, când Sigloch a fost luat pe sus în Frankfurt, în vara lui 2023. Politico tocmai dezvăluise că armele Orsis trăgeau în Ucraina cu muniție americană.
Promtehnologhia face parte din grupul Promishlenie Tehnologhi și a primit investiții majore de la miliardarul Konstantin Nikolaev, sancționat și el internațional. Acesta s-a mai remarcat ca finanțator al spioanei ruse Maria Butina, prinsă de FBI și expulzată din Statele Unite acum șapte ani.
Cât despre veriga elvețiană care și-a golit depozitele ca să trimită echipamente interzise către Promtehnologhia – investigația din Germania a expus-o din nou judiciar și mediatic.
Odată cu Alexei Babkin, omul care a gestionat tranzacția atunci, au intrat în vizor și alți cetățeni ruși din cercul său de afaceri.
Ne-a atras atenția în special o femeie (Natalia Belevskaia), fiindcă folosește un pașaport românesc. E născută în Moscova, dar activează în Zürich.
Rusoaica apare în managementul firmei care trebuia să instaleze prima stație de biogaz în Moldova (Zorg Biogas AG), pe banii entității menționate in dosarul de la DIICOT al lui Călin Georgescu (Mercando Green Technology AG).
Doamna Belevskaia s-a mai asociat cu Alexei Babkin și într-o altă companie elvețiană (Neosoft AG), specializată în tehnologii avansate de interceptare sau de securizare a comunicațiilor de telefonie mobilă.
Soluțiile firmei Neosoft sunt destinate agențiilor de informații și de aplicare a legii, reiese din website-ul afacerii. Printre clienții lor se numără poliția sârbă și serviciul secret de la Belgrad (BIA), potrivit BIRN.
Soțul Nataliei (Konstantin Belevski) a fost și el director aici (Neosoft), iar în paralel făcea comerț cu echipamente aeronautice.
Împreună cu familia Belevski, Alexei Babkin a încercat să vândă softuri de spionaj celei mai sângeroase unități militare din sudul Asiei.
Mașina de crime politice din Bangladesh
Banii trebuiau să vină din Dacca, capitala Republicii Populare Bangladesh.
Dar negocierile s-au purtat la Zürich, în august 2014, când zece bărbați au coborât dintr-o dubă neagră în fața sediului Neosoft AG din cartierul industrial Binz. Veneau de la un hotel de lux aflat în partea de vest a orașului, unde aveau camerele rezervate pe numele companiei gazdă. Peste nouă ore a durat apoi vizita lor în birourile Neosoft.
Musafirii erau ofițeri RAB (Rapid Action Battalion), temuta unitate antiteroristă din Bangladesh, acuzată de încălcarea drepturilor omului.
Și veniseră să cumpere tehnologie de supraveghere în masă de la Alexei Babkin și soții Belevski, patronii ruși ai Neosoft.
În 2014, RAB avea nevoie urgentă de sisteme pentru decriptare și dispozitive IMSI Catcher, care să încapă fiecare într-un troller și să fie funcționale din masini operative. Cu aceste echipamente puteau sa asculte apeluri, să citească SMS-uri și să urmărească în timp real deplasările oamenilor. Softurile creează inclusiv hărți relaționale.
Ofițerii bengalezi voiau totodată ca furnizorul să asigure instructaj tehnic pentru aceste capabilități militare care, într-un stat democratic, ar necesita mandat judecătoresc și supraveghere legală strictă.
Compania Neosoft vânase destul de eficient contractul, dar una dintre problemele rușilor a fost că RAB are în spate un istoric vast de atrocități și că sunt monitorizați atent de organizațiile internaționale de tip watchdog. Celălalt impediment era că operau prin Elveția, unde societatea este sensibilă la astfel de lucruri.
Prin urmare, s-a lăsat cu scandal. Delegația din Bangladesh a fost urmărită și filmată prin Zürich de jurnaliștii elvețieni de la Woz. Pontul venea dinspre Privacy International, un ONG londonez pentru drepturi digitale, care obținuse caietul de sarcini cu specificațiile tehnice de la licitația organizată de RAB.
A mai ieșit la iveală că Neosoft solicitase deja o licență de export pentru tehnologia de supraveghere. În plus, formularele de viză ale bengalezilor descriau sec obiectul vizitei lor: “inspecție pre-expediere și instruire”.
Sub presiunea publică, Alexei Babkin, executivul Neosoft, a admis că negociase cu RAB.
Guvernul elvețian a interzis aranjamentul și a sesizat parchetul federal, dar procurorii nu au putut demonstra că instructajul tehnic chiar a avut loc. Dosarul a fost clasat în martie 2015.
Episodul totuși a marcat confederația elvețiană, iar dezbaterea generată a dus la înăsprirea legislației pentru exporturile sensibile.
Rețeaua rusească însă a rezistat. În iunie 2015, la doar trei luni după închiderea cazului, Alexei Babkin avea să facă cealaltă afacere controversată cu firma rusă de armament Promtehnologhia.
Până la publicarea acestui articol, Babkin nu a răspuns la mesajele noastre.
Ce spune “consultantul” prafului de cupru
Am încercat de mai multe ori să îl întrebăm pe Călin Georgescu cum exact a ajuns să folosească în aranjamente proprii o companie (Mercando) din această suveică rusească care operează în centrul industrial al Europei. Dar politicianul suveranist nu a dorit să discute cu noi și nici nu a răspuns la întrebările trimise.
L-am găsit însă pe celălalt personaj relevant implicat în firma elvețiană: moldoveanul Mihail Cebotari, executivul fondator al entității.
“Am înregistrat Mercando Green Technology prin 2009-2010, pe acolo. Scopul ei era să activeze în domeniul energiei verzi. Și cum aveam nevoie de cineva local să se ocupe de ea, așa l-am găsit pe Alfred Walz”, își amintește Cebotari.
Walz este directorul nominal al companiei și totodată persoana a cărei semnătură apare pe contractul adus de Călin Georgescu lui Răzvan Leu, antreprenorul buzoian păgubit cu peste un milion de euro.
Banii ar fi venit atunci dintr-un parteneriat “de lungă durată” parafat de moldovean cu o corporație chineză care fabrica echipamente pentru producerea energiei verzi.
Intermediau panouri solare, convectori, acumulatori de stocare sau chiar instalații la cheie. Iar treaba mergea bine, povestește Cebotari:
Numai că, la un moment dat, s-ar fi certat brusc cu neamțul din motive administrative și nu mai știe ce s-a întâmplat apoi. S-ar fi detașat complet de companie, zice Mihail Cebotari, lăsându-i doar pe “nominali” în acte.
Și cu banii ce s-a întâmplat? – l-am întrebat:
“Am mai lăsat activele în societate un timp, dar am fost cu ei la bancă să dea declarații că nu umblă la depozite fără mine.”
Pe de altă parte, Cebotari susține că nu îl cunoaște pe Alexei Babkin și nici pe fratele acestuia, Iaroslav. N-ar fi discutat niciodată cu ei. A confirmat, în schimb, configurația veche din Moldova cu firma de inginerie condusă de cei doi ruși, care trebuia să instaleze o fabrică de biogaz, ca parte a unei investiții de 25 de milioane de euro: “Zorg (Biogas AG – n.r.) este o companie ucraineană cu sediul în Elveția. Ei trebuiau să aducă utilajele la Drochia, iar Mercando finanța, așa este.”
Cebotari a evitat să fie mai concret de atât pe subiectul firmelor din Elveția. A rămas destul de vag și în privința inițiativelor curente. Ne-a dezvăluit însă că, în toți acești ani, afacerea lui de bază s-a derulat în Federația Rusă, până când a fost nevoit s-o mute în Kârgâzstan, din cauza sancțiunilor internaționale. Războiul din Ucraina l-ar fi încurcat economic, spune Cebotari, întrucât activează pe piața noilor tehnologii pentru minerit și prelucrarea resurselor naturale (metale neferoase).
Dincolo de afacerile din Rusia și Kârgâzstan, moldoveanul apare în firme din cel puțin cinci țări europene. Cele mai multe sunt înregistrate în Londra, dar două dintre aceste companii britanice completează cercul relațional al lui Cebotari cu oameni din proximitatea unor afaceriști notorii la Chișinău.
Unul este milionarul Nicolae Madan, proprietarul unei firme mari de construcții (Basconslux), care a intrat de mai multe ori în atenția presei de investigații de peste Prut. Cebotari și-l asumă că prieten. Madan s-a extins și în România, la Constanța.
Celălalt este Victor Copiimulț, un producător de oxigen și azot, cercetat în trecut pentru evaziune fiscală și suspectat de uciderea unui procuror.
Mihail Cebotari are afaceri și în România. A deschis prima firmă aici în anii 90, împreună cu fostul deputat Vasile Nistor, acum prosper om de afaceri în județul Bacău. În documentele societății respective (Metropol Impex), Cebotari a specificat că e profesor și că s-a născut în satul Rădoaia din Republica Moldova. Altminteri, domiciliul său românesc e într-un bloc din Târgoviște.
L-am regăsit inclusiv în grupul Romelectro, pe care practic îl deține acum printr-un “paravan” din Anglia (Zenon Elitte LLP). Cu acesta a preluat subsidiara românească a grupului italian Valtellina SPA, care controla compania energetică de la noi. După tranzactie, una dintre diviziile Romelectro (Electromontaj Carpați Sibiu) a ajuns la magnatul român Gruia Stoica.
Mihail Cebotari nu e departe nici de anturajul lui Călin Georgescu. Moldoveanul are afaceri și cu Francisc Dokonal, un cunoscut al fostului candidat la președinție.
Dokonal a ieșit în evidență recent, tot în contextul unor acuzații de înșelătorie care converg spre politician. Victimă în cazul acesta este magnatul Ioan Niculae, care a fost păcălit acum patru ani să transfere 450.000 de euro către compania lui Francisc Dokonal (FVD Global House SA) în scopul obținerii unei linii de creditare.
Din acea sumă, circa 144.000 € au fost transferaţi de Dokonal către un alt om de afaceri, Ionel Rusen, și el un apropiat al lui Călin Georgescu.
Același Rusen a fost implicat activ și în speța antreprenorului buzoian Răzvan Leu, înșelat cu 1,1 milioane de euro. DIICOT îl cercetează acum alături de Georgescu și de fostul ofițer DIPI care a contribuit la schemă (Ion Negoescu).
Dokonal și Rusen s-au certat între timp din cauza banilor, dar au în comun tranzacții și împrumuturi mai vechi, din 2020, anul în care s-au cunoscut. În plus, ambii îl frecventau pe Călin Georgescu înainte de alegeri. Dokonal avea să povestească public despre o întâlnire cu cei doi la Viena, din 2022, când Georgescu i-ar fi spus ca are nevoie de o finanţare de 50 milioane euro pentru campania electorală.
Așadar ce afaceri are Francisc Dokonal cu moldoveanul Mihail Cebotari, fondatorul companiei elvețiene din dosarul lui Georgescu și Rusen?
Ne-a lămurit tot Cebotari, fiindcă Dokonal nu a vrut sa vorbească cu noi.
- Ce vă leagă financiar de domnul Dokonal?
Avem o relație contractuală. Eu i-am dat în administrare niște active pentru un timp care se încheie în 2028, când spune contractul de parteneriat. Ne leagă deci un contract care expiră în 2028. Asta înseamnă că, până atunci, cu acele bunuri pe care i le-am dat în administrare, el face ce vrea. Dacă nu se va achita în condițiile contractuale, eu mi le voi lua înapoi. - Dar despre ce e vorba? Ce active?
Praf de cupru. Cupru izotopic. E o nanotehnologie care există numai în Rusia și suntem patru producători acolo. Nu poate să o facă oricine. Și înainte, când în 2022 a început toată prostia asta cu Ucraina, eu am simțit că s-ar putea să fie ceva. Și automat mi-am trecut producția în Kârgâzstan. Dar până atunci, eu produceam în Rusia. Din punct de vedere tehnologic este foarte greu de făcut, e foarte scumpă ca preț. - Și la ce folosește?
În foarte multe direcții. De la tot ce înseamnă zonă militară. Tot ce înseamnă tehnologie avansată acum și cosmos. Rusia e unica țară în care se produce și care face în cantități industriale. Eu am aflat de asta în 1994, când au venit niște americani să cumpere patru tone. Când am văzut prețurile pe piața internațională, m-am pus să fac și eu această producție. În ‘98 am început.
Francisc Dokonal operează contractul cu Mihail Cebotari prin intermediul firmei sale specializată în consultanță financiară, care a înghițit și banii lui Ioan Niculae (FVD Global House SA).
Aceeași companie i-a informat pe procurorii DIICOT că deține cantități importante de praf de cupru într-un depozit din orașul Kassel, Germania, al unei corporații elvețiene de logistică (Kuehne + Nagel). Și că stocurile sunt menite să garanteze, sub formă de active, “finanțarea diverselor proiecte cu potențial, dar care nu au șanse să fie finanțate prin canalele clasice ale băncilor”.
Este o escrocherie elaborată, susține însă Ioan Niculae.
Lângă Cebotari, Dokonal s-a familiarizat și cu mediul de afaceri ruso-moldovean.
Îl cultivă, de exemplu, pe milionarul Nicolae Ciornîi, fost vicepreședinte al grupului energetic rus Lukoil și coordonator al subdiviziunilor din Moldova, România și Ungaria.
Praful de cupru este o formă ultra-fină a metalului roșu, obținut prin topire și pulverizare controlată, folosit în industrii de vârf – de la electronică și imprimare 3D la materiale pentru avioane, sateliți și sisteme militare.
Datorită conductivității excelente, rezistenței la temperaturi înalte și capacității de a disipa căldura, acest material intră în compoziția pastelor conductoare, a scuturilor electromagnetice sau a blindajelor ușoare.
În variantele sale obișnuite, praful de cupru costă câteva zeci de euro pe kilogram, dar în formele sale rare – nanometrice sau izotopice, produse doar în câteva laboratoare din lume, inclusiv de Rosatom (corporația rusă de energie nucleară) – poate ajunge la mii de euro kilogramul, devenind o resursă strategică la granița dintre tehnologia civilă și cea militară.
Afaceristul buzoian Răzvan Leu îi acuză pe Călin Georgescu, Ionel Rusen și Ion Negoescu că l-au înșelat cu 1,1 milioane de euro și crede că acești bani au alimentat campania electorală de anul trecut a politicianului extremist. Suma pierdută reprezintă costurile unor garanții și taxe bancare fictive, pe care firma păgubitului (Real Concrete Land) le-a plătit pentru a beneficia de o linie de finanțare de șase milioane de euro. Acest credit însă nu exista.
Cei trei suspecți l-ar fi atras pe Leu în mirajul unei afaceri cu metale prețioase și l-au convins să-și deschidă o firmă în Dubai. S-ar fi înțeles chiar și cum sa împartă profitul rezultat, din care o bună parte era destinat campaniei electorale a lui Georgescu din 2024.
Leu a făcut tranzacțiile păguboase în iarna 2021-2022, iar schema a fost suficient de elaborată birocratic, încât să-i dea senzația că parcurge proceduri bancare internaționale. Totul părea legitim la prima vedere: contracte tipărite pe antet de bancă, corespondență în limba engleză, e-mailuri oficiale și discuții despre „blocarea garanțiilor” sau „proceduri de due diligence”.
Buzoianul a mers inclusiv la Londra în iarna lui 2022, împreună cu afaceristul Ionel Rusen, cunoscut prin intermediul lui Georgescu, precum și cu fostul ofițer DIPI, Ion Negoescu. S-au întâlnit acolo cu Massimiliano Arena, un afacerist italian urmărit internațional pentru spălare de bani, despre care Leu credea în acel moment că e managerul unei bănci private (Wealth Bank Ltd) care acordă linii de credit în valoare de zeci de milioane de euro. Și care avea să-i mânânce banii. Discuția a avut loc la un hotel de cinci stele din centrul capitalei britanice (JW Marriot Grosvenover House).
Ionel Rusen, spune Leu, ar fi acționat ca un broker al acestei bănci fantomă, în timp ce Georgescu ar fi făcut același lucru cu firma elvețiană (Mercando Green Energy) prin care a temporizat ulterior restituirea banilor către buzoian.
În 2023, italianul Massimiliano Arena și asociații săi au fost puși sub acuzare în Sicilia pentru apartenență la un grup criminal transnațional care oferea servicii financiare ilegale. Arena lucrase anterior în grupul bancar Bandenia, desființat în Spania și anchetat pentru spălare de bani în 2017. Cazul lui a fost documentat de OCCRP.
În urmă cu doi ani, Ionel Rusen și câțiva asociați au încercat să cumpere fabrica de armament a lui Gigi Becali de la Drăgășani și chiar au apucat sa bată palma, în iunie 2023, pentru 13 milioane de dolari.
Tranzacția s-a împotmolit însă într-un aviz de la Comisia pentru examinarea investițiilor străine directe (CEISD), care n-a mai venit niciodată.
Uzina Mecanică Drăgășani este specializată în producția de muniție pentru arme de calibru mic, dar se află în conservare de mai mulți ani.
Firma care făcuse oferta (Romanian Allied International Defense – RAID) era controlată de Ionel Rusen, Aurel Cazacu (fost director Romtehnica și Romarm) și americanul Charles Douglas Anderson (susținător al lui Călin Georgescu).
Acesta din urmă a servit în Corpul Pușcașilor Marini ai SUA, a deținut autorizație de acces la informații secrete și a lucrat în cadrul Departamentului de Stat, la ambasadele americane din străinătate. Anderson face acum afaceri private cu un fost ministru rus și ar fi obținut, în perioada 2016- 2018, vize de intrare în Federația Rusă, potrivit informațiilor obținute de Digi24.ro.
Americanul l-a promovat intens pe Călin Georgescu în campania electorală și a povestit ca l-a întâlnit pe candidat în anii 2014-2015, la Viena. Prin intermediul lui Rusen, Anderson l-ar fi cunoscut și pe Francisc Dokonal.
Rusen a mai avut în trecut o firmă (Dar Development Group) unde a fost asociat cu un fost ambasador american la București (Adrian Zuckerman) și cu un ofițer veteran de informații militare (David Henry Carstens). Ultimul a lucrat la Ambasada SUA din București ca șef al Biroului de legătură militară.
- Articol realizat cu sprijinul RISE Project
