Horatiu Potra a încasat aproape opt milioane de dolari, timp de trei ani, ca să protejeze interesele economice din Africa ale Partidului Comunist Chinez.
Mercenarul român primea banii într-o companie offshore înființată în Malta, care a operat tranzacții din primăvara lui 2015 până în cea a lui 2018.
În aceeași perioadă, Potra și brigada lui au păzit mine, șantiere sau avanposturi logistice, în Sierra Leone, pentru gigantul metalurgic chinez Shandong Steel.
Plățile către fostul legionar au fost făcute de subsidiarele africane ale grupului chinez și reprezintă aproximativ 80% din volumul total al încasărilor de pe entitatea malteză.
Din acest rulaj, Horatiu Potra și-a redistribuit peste 3,5 milioane de dolari, folosind trei canale: pe persoană fizică, un alt offshore din Panama și o companie vest-africană.
Potra a fost introdus în siajul corporațiilor chineze de Frank Timiș, fondatorul celebrei afaceri “Roșia Montană” – una dintre cele mai corupte scheme cu resursele naturale ale României.
Pușculița din Malta a fost devoalată în momentul în care mercenarul s-a certat cu propriul interpus în compania offshore.
Neînțelegerile dintre cei doi au generat litigii juridice în România, iar la dosarele acestora au fost depuse acte financiare.
Reporterii captura și Rise Project au consultat astfel mai multe documente care conturează circuitul banilor.
China este implicată economic și în RD Congo, unde operează cele mai mari mine de cobalt din lume, controlând astfel distribuția globală.
Guvernul congolez – pentru care Potra a fost contractor privat de securitate până la eșecul militar de săptămâna trecută – a prelungit recent acordurile miniere cu firmele Beijingului.
Implicat de-a lungul timpului în diferite controverse, Horatiu Potra a revenit pe radarul public din cauza legăturilor sale cu politicianul de extremă dreapta, Călin Georgescu.
Este poreclit totodată “Prigojin de România” pe fondul afacerilor de mercenariat în care a cooptat sute de jandarmi, polițiști, angajați MapN, SRI sau ofițeri SPP.
De unde veneau banii și de ce
Între 2012 și 2018, Horațiu Potra a lucrat trei ani pentru Frank Timiș și apoi încă trei pentru o mare corporație chineză. Pasat între patroni, la pachet cu minele africane pe care le păzea, Potra a încasat milioane de dolari în acești șase ani.
Când s-a angajat, în aprilie 2012, pe cartea de vizită a lui Horațiu Potra scria că e director de securitate la African Minerals Limited (AML), o companie din Londra în jurul căreia Timiș structurase holdingul său minier cu operațiuni în Africa de Vest.
Era perioada de apogeu a lui Frank Timiș în afaceri.
Milionarul născut în România controla în acel moment resursele naturale din Sierra Leone, iar grupul African Minerals, angajatorul lui Potra, era scheletul corporativ al acestui aranjament cu cifre fabuloase.
Acest El Dorado a provocat însă instabilități politice și traume grave populației locale. Minele de diamante din sudul țării au fost miza unui război civil sângeros, care a ucis peste 50 de mii de băștinași în cei 11 ani cât a durat (1991-2002). Dincolo de atrocitățile și execuțiile în masă care au șocat planeta în anii ‘90, conflictul a dus la reglementarea internațională a comerțului cu diamante (Kimberley Process Certification), fiindcă traficul generat de război finanța organizații teroriste din Orientul Mijlociu și nordul Africii.
Când au tăcut armele, în Sierra Leone a rămas la putere corupția instituționalizată care a dominat o serie de afaceri păguboase cu resursele minerale. În primul deceniu de pace, mineritul local asigura 80% din exporturile țării (din care jumătate însemna comerțul cu diamante), dar sărăcia a devenit cronică. Au prosperat doar o mică elită politică și firmele miniere care exploatau mult, dar plăteau puțin.
În 2004, printr-un concurs dramatic de împrejurări, Frank Timiș a preluat o malversațiune locală cu mai multe concesiuni diamantifere de la apropiații președintelui Ahmad Tejan Kabbah, câștigătorul războiului civil (decedat în 2014).
Tranzacția i-a pus pe tavă lui Timiș zăcăminte valoroase din țară și i-a asigurat totodată o alianță utilă în capitala Freetown.
Listate pe bursa alternativă din Londra (AIM), acțiunile grupului African Minerals au urcat moderat până în 2010, când prețul lor s-a triplat brusc. Timiș tocmai dădea atunci încă o lovitură în Sierra Leone, anunțând descoperirea unui depozit de magnetită enorm în Tonkolili, un district din centrul țării, în care funcționează a doua mină de fier ca mărime în Africa. Cantitatea totală de minereu era evaluată la 11,9 miliarde de tone, iar perioada operațională la 60 de ani.
În august 2010, Frank Timiș semna cu guvernul din Sierra Leone acordul minier prin care primea dreptul să exploateze zăcămintele din Tonkolili, deși plătea redevențe minimale.
Perspectivele acestui proiect și cadrul politic ospitalier de pe teren întruneau condițiile pentru atragerea unor finanțări majore pe piața londoneză de capital și deschideau ușa către liga marilor furnizori de materii prime.
Așa că milionarul român s-a concentrat pe minele din Tonkolili și a pariat totul pe cartea asta.
Iar afacerea a bubuit cu adevărat când schema lui Timiș din Sierra Leone a intrat în atenția corporațiilor chinezești aflate atunci în plină ofensivă economică pe continentul african.
Primul pas l-a facut China Railway Materials Commercial Corporation, controlată 100% de guvern, care a cumpărat un pachet semnificativ din acțiunile AML (12,3%).
Beijingul viza însă depozitele de fier și, în septembrie 2011, colosul metalurgic de stat Shandong Iron and Steel Group (SISG) a cumpărat un sfert din proiect. Mai exact, 25% din acțiunile companiei Tonkolili Iron Ore Ltd, subsidiara locală prin care AML gestiona marile exploatări din centrul țării.
Capitalizarea totală pe care au anunțat-o chinezii în holdingul lui Timiș – de 1,5 miliarde de dolari – a motorizat puternic atunci, inclusiv pe bursa alternativă din Londra, întreaga afacere din Sierra Leone.
Infuzia era menită să dezvolte, în trei faze, infrastructura necesară pentru transportul minereului din Tonkolili, pe o cale ferată nouă, până la cargourile sub pavilion chinez ancorate în Port Loko, unde inclusiv instalațiile portuare urmau să fie construite.
Toate acestea au demarat în trombă, iar AML a devenit astfel cel mai mare angajator din Sierra Leone. Peste 10 mii de oameni ar fi lucrat atunci pentru companie, scria presa locală.
Sistemul integrat de care aveau nevoie chinezii ca să scoată minereul la ocean a transformat în șantier o bună parte din țară, în timp ce expansiunea exploatărilor a provocat relocări ale populației indigene.
Incidentele sociale nu au lipsit, dar influența politică a lui Timiș în tara-gazdă atingea nivelul maxim în acel moment, fiind conectat la ambele partide din Sierra Leone (APC & SLPP).
În 2012, când Horațiu Potra îi prelua managementul de securitate, grupul AML intrase deja în etapa sa de avânt. Acțiunile urcaseră mai sus ca niciodată pe bursă, iar Frank Timiș figura în topul milionarilor Forbes cu o avere estimată la 1,1 miliarde de dolari. Era considerat cel mai bogat român în presa economică de la București și își cumpărase două avioane de lux (Bombardier Challenger 604).
La rândul lor, minele din Tonkolili duduiau sub impulsul financiar chinez și convoaiele cu utilaje grele ridicau praful roșu pe drumurile bombardate din Sierra Leone, între diferite puncte logistice.
Cu banii ăștia, un localnic nu putea nici măcar sa se apropie de cele câteva magazine alimentare deschise în Freetown pentru expați și membrii elitei. Sau, altfel spus, atât plătea un turist pe o singură noapte într-un “guesthouse” relativ decent.
De la un punct, însă, perioada prosperă a lui Frank Timiș a început să pălescă. O epidemie de Ebola care a paralizat țara și fluctuațiile prețului fierului extras din Tonkolili i-au redus capitalul de lucru într-atât încât să pună schema pe butuci în decembrie 2014. Acela a fost momentul în care partenerii chinezi l-au “executat”.
Adică, au executat o datorie de 170 de milioane de dolari pe care Timiș n-a fost capabil s-o ramburseze și pentru care garantase cu restul de 75% din acțiunile subsidiarei din Tonkolili. Omul de afaceri era practic scos din proiectul său fanion. Preluarea totală a avut loc formal în aprilie 2015.
Dar Horațiu Potra a rămas. În următorii trei ani, mercenarul a încasat, prin firma lui offshore din Malta, aproape opt milioane de dolari pentru serviciile de securitate livrate noilor patroni din Sierra Leone.
Grupul Shandong Iron & Steel a continuat să foreze în Tonkolili până în 2019, fiind înlocuit apoi de altă corporație chineză (Kingho Group).
Între timp, Sierra Leone s-a aliniat țărilor africane care au intrat în sfera economică a Beijingului și a contractat mai multe împrumuturi de la băncile chineze.
Pentru marea putere asiatică, Frank Timiș a însemnat un fel de cal troian în palatul prezidențial din Freetown. Așa cum tot Timiș i-a deschis ușa lui Horațiu Potra către contractele bănoase cu firmele de stat chineze.
În 2020, fabricile din China înghițeau o treime din totalul mineralelor și metalelor exportate din Africa, iar firmele de construcții chinezești rulau zeci de contracte africane de infrastructură. Investițiile Beijingului pe continent se ridicau deja la aproximativ 155 de miliarde de dolari în 2024.
Pe parcurs, din cel mai mare partener comercial, China a devenit și principalul creditor al Africii, primind acces la tot mai multe resurse naturale. Construită meticulos, ofensiva economică chineză a generat în timp monopoluri pe materii prime strategice și rețelele lor internaționale de distribuție.
Un studiu de caz este cobaltul, un metal esențial pentru industriile auto și militare, utilizat în producția de baterii electrice, aliaje aerospațiale, muniții inteligente sau în rafinarea petrolului crud. Din 10 cele mai mari mine de cobalt din lume, nouă se află în regiunea Katanga din Republica Democratică Congo (RDC), jumătate fiind exploatate de corporații chinezești. 80% din producția mondială de cobalt se extrage aici și circulă pe infrastructura construită tot de chinezi, prin Zambia și Tanzania, până la Oceanul Indian.
Guvernul de la Kinshasa – același pentru care Horațiu Potra furniza instructori militari și mercenari care să oprească milițiile rebele din estul țării – a prelungit recent acordul de concesiune a minelor de cobalt către chinezi. Stabilitatea RD Congo, în acest context, reprezintă un interes vital pentru Beijing.
Ce muncea Potra exact și pentru cine
Ca manager de securitate, Horațiu Potra ocupa o poziție de top în conglomeratul minier fondat de Timiș. Era practic peste tot.
Când a primit jobul, mercenarul român și-a mutat rezidența la Londra, pe Walton Street 61, o stradă boemă în stil victorian care leagă districtul Chelsea de Westminster.
De aici, prin traficul londonez, Potra putea să ajungă la birou în 10 minute. Cartierul general al grupului African Minerals (AML) era aproape, pe Stratton Street 5, chiar în buricul metropolei britanice.
Imaginile de mai jos cu Potra la volanul unei limuzine au fost surprinse de reporterii noștri în februarie 2013, lângă o intrare în aripa de business a clădirii Stratton House, un centru de afaceri luxos care găzduia atunci birourile AML, așezat fiind la intersecția cu cel mai aglomerat bulevard londonez (Picadilly).
Responsabilitățile lui Potra în companie țineau de siguranța persoanelor, logisticii și transporturilor.
Frank Timiș îi ocupa însă mare parte din timp. Fostul militar devenise umbra patronului și curier pentru personaje relevante din mediul acestuia. Îl însoțea pe Timiș aproape oriunde în “centrala” londoneză, în călătorii de afaceri sau la evenimente de familie.
Au fost filmați împreună în România, la înmormântarea mamei lui Timiș, în iunie 2012, după ce au aterizat cu un jet privat pe aeroportul din Baia Mare. Potra era proaspăt angajat atunci.
Zborurile în interes de serviciu pe ruta Marea Britanie – Africa de Vest făceau parte totodată din rutina muncii lui Horațiu Potra la African Minerals. Majoritatea convergeau în Sierra Leone, baza de operațiuni a grupului.
Potra își folosea cu precădere pașaportul francez pe acest circuit, arată datele din sistemul poliției de frontieră britanice, iar avioanele închiriate de holding aterizau frecvent cu el la bord pe aeroportul Lungi din Freetown (Sierra Leone). Documentele de călătorie (GenDec) dezvăluie și ce anturaj avea.
Când nu-l flanca pe Timiș, care își folosea pașaportul australian – Potra acompania în Africa angajați din companie, contractori sau reprezentanți ai acționarilor, precum domnul Yaowei Wang, fost manager al departamentului de import în consorțiul Shandong Steel.
Altfel, nu protocolul pentru siguranța persoanelor era adevărata provocare în Sierra Leone, ci paza centrelor logistice. Potra se confrunta aici cu lipsa infrastructurii de bază.
Jafurile rămâneau principala amenințare care plana pe harta cu depozite si parcuri de utilaje, iar lucrurile se mișcau greoi, fiindcă drumurile acolo nu sunt asfaltate și se înnoroiază în sezonul ploios. În plus, șantierele de infrastructură demarate de chinezi ca să lege minele de port au complicat și mai mult tabloul. Sute de echipamente și mii de tone de materiale amplasate adânc în teritoriile miniere trebuiau păzite cu arma în mână.
Soluția de securitate s-a tradus prin câteva baze logistice uriașe, îngrădite și păzite corespunzător, unde rezervoarele de carburanți ocupau cel mai mult spațiu.
Tot după combustibil veneau și hoții în general. Motorina reprezintă “hrana și energia” în Africa, unde curentul electric lipsește în majoritatea zonelor rurale. AML consuma mult și utiliza sute de generatoare care înghițeau, la rândul lor, tone de carburant. Fără provizii ar fi încremenit segmente întregi din activitate.
Potra a adus în Sierra Leone o brigadă de români, dintre care unii instruiți de el în Mediaș, și a format echipe mixte cu localnici în care avea încredere. Mare parte din munca lui ținea de coordonarea acestor mici unități care păzeau avanposturile logistice din țară sau însoțeau transporturile companiei.
Expertiza dobândită la fata locului a fost suficientă pentru chinezi să-l considere indispensabil pe Horațiu Potra, chiar și după ce l-au eliminat din afacere pe Frank Timiș. Corporațiile Beijingului aveau să pompeze milioane în mercenarul român.
Cum a fost plătit mercenarul și cu cât
Potra a primit banii printr-o companie offshore din Malta (AO Futuro Ltd), de unde îi redirecționa în alte buzunare proprii. Căsuța poștală a fost înființată în octombrie 2014, când Frank Timiș își începuse deja declinul în Sierra Leone, și a fost operațională toată perioada în care Potra a lucrat apoi pentru chinezi (aprilie 2015 – aprilie 2018).
În actele din Malta apare ca interpusă o româncă, asociată cu Horațiu Potra în mai multe afaceri la Mediaș. Ea gestiona și contul entității offshore, deschis la o bancă românească.
În proporție de 80%, banii au venit de la corporația chineză Shandong Steel, prin intermediul celor două subsidiare ale sale din Sierra Leone preluate de la Frank Timiș (Tonkolili Iron Ore Ltd și African Railway and Port Services Ltd). Prima administra minele de fier și magnetită în Sierra Leone, iar cealaltă – infrastructura. Aproape opt milioane de dolari au cheltuit împreună cu mercenarul.
Și firmele lui Frank Timiș au dispus plăți către Potra în cei trei ani în care acesta a prestat mai mult pentru chinezi, dar suma se ridică la aproximativ 20% din venituri.
Din încasările pe filiera malteză, peste 3,5 milioane de dolari reprezintă suma redistribuită de Potra în alte două firme offshore ale sale sau pe persoana fizică, din 2015 și până în 2018. Am încercat sa studiem acest circuit:
În anul 2015, retragerile de fonduri au început în luna iunie, pe persoană fizică.
Horațiu Potra a scos din cont până la finalul anului suma de 375.000 de dolari.
Alți 550.000 de dolari i-a trimis către compania lui din Sierra Leone (AO Futuro SL Ltd).
Am analizat documentele care confirmă integral aceste tranzacții.
În 2016, Potra a mutat în total 1.098.500 de dolari din offshore-ul maltez.
360.000 $ au fost virați către firma lui din Sierra Leone.
În general, a optat să scoată banii mai mult pe persoană fizică, în tranșe rotunde de 10, 15, 25 sau 50.000 de dolari.
Am analizat doar o parte din documentele care confirmă aceste tranzacții.
În 2017, a ieșit cea mai mare sumă: 1.488.000 de dolari.
673.000 de euro au fost scoși de Potra personal, iar 481.000 de dolari au ajuns în firma sa din Africa de Vest (AO Futuro SL Ltd).
Restul de 334.000 de dolari a fost transferat în altă companie offshore a lui Potra din America Centrală (Ralf Role Panama).
Am analizat doar o parte din documentele care confirmă aceste tranzacții.
Circuitul a continuat și în 2018, până în luna aprilie.
Horațiu Potra și-a redistribuit în total 472.000 de dolari, din care 247.000 $ pe persoană fizică.
178.000 $ au fost virați către firma lui din Sierra și încă 47.000 $ trimiși în cea din Panama.
Am analizat documentele care confirmă integral aceste tranzacții.
Ce spune Potra despre tranzacții
L-am întrebat pe Horațiu Potra despre operațiunile financiare derulate prin intermediul entității din Malta, de ce a optat pentru metoda asta și dacă a plătit taxe în vreo jurisdicție fiscală pentru cele 3,5 milioane $ redistribuite. Ne-a răspuns astfel:
Tranzacțiile fostului legionar implică totuși firmele sale din Panama și Sierra Leone către care a transferat sistematic bani primiți de la chinezi. Asta însă n-ar conta așa mult, spune Potra, întrucât circuitul a implicat numai bănci românești:
“Banii au fost trimiși în conturile firmelor deschise în România. Deci banii au rămas în România, nu au plecat nicăieri afară. Una e să aduci bani în țară, alta e să-i furi și să-i trimiți afară în offshore. Tu știi bine că eu n-am câștigat niciun ban în România (…) dar acum ai ordine de sus să mă pui în lumina proastă a reflectoarelor, bineînțeles cu altă țintă, că nu eu sunt neapărat vizat.”
Până la ora publicării acestui articol, nici omul de afaceri Frank Timiș și nici consorțiul chinez Shandong Steel nu au răspuns întrebărilor noastre.
Cine este femeia după care s-a ascuns
Persoana care l-a acoperit pe Horatiu Potra în compania offshore din Malta, unde încasa banii de la chinezi, este o femeie de afaceri din Mediaș. O cheamă Maria Tătar si deține proprietăți în indiviziune cu Potra.
Mercenarul și doamna Tătar au avut o relație de încredere întinsă pe mai mulți ani, investind împreună în imobiliare. De regulă, ea ținea socotelile comune si îl reprezenta în diferite tranzacții. A fost împuternicită inclusiv pe conturile personale ale lui Potra și i-a dat acestuia mai multe foi cu semnătura ei în alb (o metodă prin care beneficiarii ascunși ai unei afaceri controlează interpușii).
Maria Tătar nu vrea însă să vorbească cu presa. Ne-a repezit prima dată când am încercat să luăm legătura cu ea:
Tătar a povestit totuși mai multe la poliție, unde a ajuns când colaborarea cu Potra s-a deteriorat grav. După ce le-au trecut milioane prin mâini pe filiera africană, cei doi se răfuiesc acum în justiție pentru câteva sute de mii de dolari. Am consultat documentele din dosar.
Neînțelegerile au început să apară în vara lui 2020, iar anul următor își făceau deja reciproc plângeri penale. Mărul discordiei are legătură cu un incident de acum patru ani, soldat cu percheziții la Potra, după ce acesta l-a amenințat cu răpirea pe directorul Romgaz de la acea vreme (Adrian Volintiru).
Maria Tătar ar fi știut inclusiv unde își ascundea Potra armele la Mediaș, reiese dintr-o înregistrare în care mercenarul o acuza pe femeie ca l-a turnat la poliție. Discuția respectivă a fost trasă pe bandă de Potra și depusă în dosarele lor litigioase.
Potra susține că fosta lui colaboratoare îi datorează bani în urma unui contract de împrumut datat în 2018, dar Maria Tatar contestă documentul pe motiv ca ar fi falsificat. Marcată de un război al expertizelor, speța a fost clasată de procurorii sibieni toamna trecută.
Am încercat s-o confruntăm pe doamna Tatar cu informațiile din dosar, dar am găsit-o la fel de rezervată:
În vara anului trecut, Horațiu Potra a cumpărat o clădire impunătoare, situată pe strada Ionel Perlea din București, în care a funcționat pe vremuri Palatul Comitetului Raional al PMR (Partidul Muncitoresc Român), apoi al PCR (Partidul Comunist Român).
Amplasată lângă Parcul Cișmigiu, proprietatea este compusă dintr-un teren de 722 de mp și o clădire de 292 de mp, cu etaj, mansardă și cu o arhitectură neoclasică deosebită.
Documente funciare arată că Potra mai are încă de plătit o ipotecă de aproape 1,2 milioane de dolari fostului proprietar.
Achiziția din centrul Capitalei nu se regăsește în lista de 78 de terenuri și 29 de imobile din declarația de avere depusă de Potra câteva luni mai târziu, în calitatea de consilier local al orașului Mediaș.
Potra deține zeci de hectare de pădure în Cluj, câteva hectare de teren agricol în județele Sibiu și Mureș, dar și numeroase terenuri intravilane și imobile în Mediaș (unul în coproprietate cu Maria Tătar). Are o casă și la București (împreună cu Ana Maria Nedelcu).
Potra mai bifează la avere două mașini de lux și 15 kg de aur, în valoare de circa 6 milioane de lei. În conturile bancare, a declarat sume de ordinul sutelor de mii de euro, de dolari și de lei.
Horatiu Potra, 55 de ani, începe să acumuleze experiența militară în trupele de Securitate, la o unitate din Câmpina specializată în transmisiuni (UM 0865). După Revoluție, în 1992, se înrolează în Legiunea Străină Franceză, unde servește în următorii cinci ani. Trimis inițial la regimentul de parașutiști din Calvi, Corsica, este detașat apoi la serviciul cibernetic al Legiunii, în cadrul regimentului principal din Aubagne.
După terminarea contractului, Potra primește cetățenie franceză și lucrează cu Paul Barril, fostul numărul doi în GIGN, unitatea de elită a jandarmeriei. Prin intermediul acestuia intră în piața contractorilor privați de securitate. Primii clienți sunt din Orientul Mijlociu, dar Potra se mută repede pe continentul african, unde avea expertiză rețeaua Barril, controversată pentru implicare în genocidul din Rwanda.
Anul 2003 îl găsește antrenând garda prezidențială din Republica Centrafricană. 15 ani mai târziu, în 2017, Potra avea să se întoarcă la Bangui și să lucreze în avangarda grupului rusesc Wagner.
Principalul sau avantaj acum este rețeaua extinsă de contacte și relații, dobândite în timp pe continentul african.
Potra s-a implicat totodată în tranzacții cu diamante și armament, a dezvăluit Rise Project în 2012, după ce a aflat ca o parte din banii sulfuroși au fost donați Bisericii Ortodoxe Române.
În România, mercenarul a fost arestat de trei ori. Prima dată s-a întâmplat în 2010, fiind acuzat de trafic de droguri, dar a scăpat doar cu o pedeapsă pentru deținere ilegală de armament. Poliția l-a mai săltat o dată în 2020, după ce l-a amenințat cu răpirea pe directorul Romgaz, dar a ieșit basma curată și atunci, fiindcă victima și-a retras plângerea. Ultima oară s-a petrecut în decembrie, când a fost reținut în trafic și dus la audieri pentru instigare publică și deținere de armament.
Potra și-a stabilit cartierul general în Mediaș, orașul său de baștină, în împrejurimile căruia organizează tabere de antrenament și a cumpărat mai multe terenuri. La ultimele alegeri locale, a candidat la primăria orașului, dar a pierdut la mustață în fața actualului primar. Partidul lui totuși a devenit influent în Consilul local.
Filorus asumat, Potra preia diferite punctaje de comunicare ale Kremlinului în mesajele sale publice și, în ultimii cinci ani, a activat în două partide naționaliste din România. Îl susține pe Călin Georgescu și este partener cu foștii militari din Legiunea Străină, care asigură dispozitivul de securitate al candidatului de extremă dreaptă.
Româno-australianul Vasile Frank Timiș, 62 de ani, a fugit din țară înainte de ‘89 și s-a întors apoi ca afacerist pe meleagurile natale în primi ani ai tranziției spre capitalism. A dat rapid lovitura speculând pe bursele externe resursele de aur, argint și cupru din Munții Apuseni. Schema de la mijlocul anilor ‘90 arată cum statul român l-a ajutat practic pe Timiș să preia gratis exploatarea unor resurse de miliarde de dolari.
Pe scurt, Timiș a parafat acorduri secrete, fără licitație, cu regia statului responsabilă pentru explorarea zăcămintele de aur și cupru de la Roșia Montană și, respectiv, de la Certej (lângă Deva). Cu aceste acorduri în buzunar, Timiș a făcut rost de primii bani pe bursa canadiană pentru consolidarea afacerilor din România. Apoi, la începutul anilor 2000, a separat cele două afaceri, Roșia și Certej, și le-a vândut pe rând, cu tot cu licențele pentru exploatarea aurului, argintului și cuprului.
E practic schema pentru care am riscat, până anul trecut, să plătim peste 6 miliarde de dolari, după ce investitorii care au preluat afacerea de la Timiș au dat statul român în judecată, la Washington, pentru că le-ar fi blocat afacerea de la Roșia Montană.
Combinațiile lui Timiș au fost anchetate ani la rând de procurorii români, dar fără niciun rezultat. Miliardarul român a putut astfel să-și mute liniștit afacerile cu resurse naturale pe continentul african.
* Articol documentat în colaborare cu Rise Project
