GENERALUL PREDOIU ȘI-A FĂCUT PARTID

Generalul (r) SIE Silviu Predoiu a înființat un partid, alături de un tânăr bugetar de carieră și un om de afaceri controversat.


Primul este Alexandru Gabriel Feroiu, fost consilier în trei ministere, ajuns între timp la Primăria Capitalei.


Celălalt este Constantin Iacov, afacerist de tranziție, asociat cu politicieni din mai multe partide, foști ofițeri de Securitate și funcționari corupți.


GENERALUL

Cel mai influent general de spionaj aflat în rezervă și-a făcut partid politic: „Liga Acțiunii Naționale”.

Silviu Predoiu, pensionar SIE, este cap de afiș pe lista celor trei fondatori ai formațiunii. El a fost comandantul operativ al serviciului timp de 13 ani (2005-2018) și a exercitat de câteva ori funcția de director interimar. 

Predoiu s-a format în ultimii doi ani de ceaușism la scoala de informații externe de la Brănești, înființată de DIE. Soția sa a lucrat tot în SIE, la compartimentul de analiză. Retras din aparat, Predoiu a debutat în politică la partidul lui Victor Ponta, Pro România, eșuat electoral între timp.

Un tânăr bugetar de carieră și un controversat om de afaceri sunt ceilalți doi fondatori ai partidului lui Predoiu.

BUGETARUL

Alexandru Gabriel Feroiu (foto), primul dintre ei, a făcut carieră în sistemul public.

La 24 de ani, în 2017, s-a angajat consilier la Ministerul pentru Mediul de Afaceri. Apoi s-a mutat consilier la Ministerul Tineretului și Sportului, în 2018.

De acolo, a luat o pauză un an mai târziu, ca să înființeze o firmă privată (AFG Development).

A revenit totuși în structurile guvernamentale în 2020, la Ministerul Sportului, de unde a mai plecat în iunie 2021, pe o funcție de „consilier programe tineret” la Primăria Capitalei. 

FINANȚATORUL

Al treilea fondator din „Liga Acțiunii Naționale” este afaceristul Constantin Iacov, patron al echipelor de fotbal Progresul București și FC Național, unde s-a asociat cu politicieni.

Ultima aventură politică a lui Iacov s-a consumat însă în partidul lui Victor Ponta. A coordonat inclusiv campania electorală a Pro România la ultimele alegeri parlamentare, din 2020. Ulterior, s-au certat urât și Iacov l-a denunțat pe Ponta în cazul unor echipamente de campanie neplătite, i-a șters site-ul de partid (Iacov deținea domeniul) și l-a trolat online. Judecătorii au hotărât în ianuarie că Ponta trebuie să achite un milion de euro în această speță. 

În 2017, Liviu Dragnea l-a acuzat public pe Constantin Iacov că ar fi încercat, pe mână cu Ponta, să preia cu forța Guvernul Grindeanu, debarcat atunci de propriul partid.

Iacov apare în scurgerea internațională de informații „Offshore Leaks” drept proprietar de offshore în Insulele Virgine Britanice (Milenarium Limited).

Constantin Iacov. Foto: romaniaimplica-te.ro
Constantin Iacov. Foto: romaniaimplica-te.ro

Printre partenerii de business ai lui Iacov s-au numărat o șefă de la Finanțe Publice Dolj (Simona Bușică) și frații Mhăilescu din Craiova (patronii clubului Extensiv). Aceștia au fost arestați pentru deturnări masive de TVA comise pe vremea lui Adrian Năstase, în cadrul unei rețele conectate la Ristea Priboi (fost spion ceaușist acuzat de poliție politică).

Alt asociat al lui Iacov este fostul acționar la Rapid (Nicolae Cristescu) arestat de DIICOT anul trecut într-o operațiune de destructurare a unor grupări de cămătari. În acest ultim dosar, a fost săltat și interlopul Eugen Preda, liderul clanului Luptătorilor.

Iacov s-a intersactat în afaceri și cu Vlad Soare, fostul șef Bancorex. 

Iar fratele lui Constantin Iacov, Tudor Napoleon Spartacus, a denunțat-o pe Viorica Dăncilă la DIICOT pe motiv că a scos 340.000 de euro din fondul de urgență al Guvernului pentru organizarea turneului de tenis WTA Bucharest Open.


Predoiu, Fieroiu și Iacov, adică cei trei fondatori ai partidului Liga Acțiunii Naționale, au înființat în prealabil platforma România, Implică-te!, prezentată drept o asociație care își propune să ofere o voce demnă și puternică fiecărui român ce va alege să aibă un cuvânt de spus în viața politică și civică”. Le este alături în această inițiativă și Mihaela Stoiciuc, fost candidat Pro România la Primăria Botoșani. 


Elena DUMITRU, Mihai MUNTEANU

DISTRIBUIE:

Articole Similare