Cine vânează miliardul lui Negoiță

  • Alertă de „tun” în București: primăria condusă de Robert Negoiță scoate la bătaie contractul de salubritate pentru Sectorul 3, cel mai populat din Capitală.

  • Valoarea totală se ridică la aproape 1,2 miliarde lei.

  • Suma acoperă perioada de cinci ani prevăzută pentru contract, dar și opțiunea de prelungire cu încă 18 luni.

  • Mai sunt incluse aici utilajele și infrastructura logistică (estimate împreună la peste 300 de milioane de lei), pe care primăria însăși le va pune la dispoziția noului operator de salubritate.

  • Mai multe despre licitație, aici.

Șase grei din piața salubrității au făcut oferte către Primăria Sectorului 3:

  • Compania fostului senator Ilie Ionel Ciuclea, Supercom, prestează acum în Cluj-Napoca. Lucrează și în Sectorul 2 din București de pe vremea fostului primar Nicolae Onțanu, coleg de partid cu Ciuclea în UNPR. Fostul senator este partener de afaceri imobiliare cu generalul (r) Gabriel Oprea, fondatorul UNPR, alături de care deține mai multe imobile valoroase în București. Ciuclea își reprezintă direct societatea la licitația organizată în Sectorul 3.

  • În aceeași procedură de achiziții, firma Blue Planet Services este reprezentată de Robert Vasiliu, șeful de sală al restaurantului de lux patronat de Marian Goleac (fostul boss ADP4, condamnat în 2021 pentru fapte de corupție). Vasiliu e prieten din copilărie cu managerul Rosal (actuala United Waste Solutions), iar firma pe care o administrează s-a desprins efectiv din afacerea Rosal. Blue Planet mai lucrează în Ploiești.

  • Romprest Service, jucător vechi, curăță în mod tradițional Sectorul 1. În trecut, compania a generat diverse controverse legate de prezența „grupării de la Monaco” în structura inițială a businessului ori de conflictul cu edilul Sectorului 1, Clotilde Armand. Medicul Mihai Drăcea, cunoscut și în domeniul echipamentelor sanitare, este acum acționarul cel mai important al societății, în timp ce directorul Bogdan Adimi asigură conducerea executivă. Cel din urmă reprezintă firma la licitație.

  • RER Ecologic Service REBU este al patrulea ofertant la Sectorul 3. Compania a fost înființată acum 27 de ani, în urma asocierii dintre Consiliul General al Municipiului București și o firmă germană de profil (Remmert Recycling Romania GmbH), controlată de afaceristul neamț Alfred Remmert, asociat în schemă cu fostul deputat Cezar Preda de la PNL.

  • Un ofertant surpriză la Sectorul 3 este Maricel Păcuraru, patronul postului Realitatea TV si posesorul unui vast cazier infracțional. Daniela Madi Păcuraru, soția mogulului, reprezintă personal consorțiul format din firma de profil a familiei (PHG Waste Management) și de compania clanului Martin din Constanta (Polaris M Holding). Păcurarii și Martinii manipulează împreună deșeuri la Brăila, după ce au primit contractul, astă vară, prin atribuire directă. Fost deputat PSD, Eduard Martin, asociatul lui Păcuraru, este fiul unui prefect PSD de Constanta. Unchiul său (Dumitru Martin) a fost arestat de FBI în 2015 sub acuzaţia de mituire a unui ofiţer american pentru a obține contracte la Baza Mihail Kogălniceanu. Până și celebrul Radu Mazăre a fost condamnat definitiv pentru șpagă într-un dosar numit “Polaris”, după ce i-a favorizat într-o licitație pentru salubrizarea Constantei.

  • Înființat imediat după Revoluție, Iridex Group aparține dintotdeauna lui Corneliu Pascu, fost director în comerțul exterior ceaușist, ex-senator (din partea PC) și apropiat al magnatului Dan Voiculescu. Pascu a fost asociat inclusiv cu fugarul Sebastian Ghiță și cu baronul PSD de Prahova, Mircea Cosma, în afaceri cu energie verde. Grupul Iridex a obținut multiple contracte cu autoritatile locale în ultimele trei decenii, iar cele mai recente presupun salubrizarea județului Teleorman, a municipiului Craiova sau a orașului Mangalia. Acum, la Sectorul 3, Iridex formează un consorțiu cu firma Green Pack.

Autor:
Mihai MUNTEANU
Grafică:
Roberto MODORCEA