Oastea lui Horațiu Potra

  • Am identificat 739 dintre oamenii care s-au aflat în solda lui Horațiu Potra, în ultimii ani.

  • Cei mai mulți au activat în structurile MAI sau MApN, dar s-au retras pe parcurs în zona de securitate privată.

  • Alții au fost recrutați direct de Potra și instruiți în taberele lui de antrenament din județele Mureș și Sibiu.

  • Aproape toți au pregătire militară, fiind instigați de angajatorul lor fugar, zilele trecute, la insurecție armată pentru cauza lui Călin Georgescu.

  • Nu toți însă au convingeri de extremă dreapta și nici nu sunt indicii că ar răspunde în bloc la comenzile politice ale lui Potra, cu excepția nucleului dur al “organizației”, din care 16 inși sunt arestați preventiv și 3 fugiți.

  • Numele acestor contractori reprezintă informații de interes public în contextul relațiilor financiare cu mercenarul acuzat de atentat la ordinea constituțională.

  • Iar numărul lor – care a depășit 1000 în perioadele prolifice ale lui Potra – arată dimensiunea aparatului său de “resurse umane” pregătite în poligoanele armatei.

  • Lista pe care o publicăm aici este incompletă deocamdată și, după estimările noastre, acoperă aproximativ 75% din totalul contractorilor lui Horațiu Potra.

  • Identificarea acestor luptători profesioniști se bazează pe informații clasificate ca “secret de serviciu” în mai multe instituții, dar obținute de reporterii noștri și coroborate cu date din surse deschise.

  • Documentarea a fost realizată într-un mediu relativ opac, definit de legislația care protejează identitatea cadrelor militare chiar și după ce ies din sistem.

  • Altminteri, ofițerii și subofițerii rezerviști din registrele lui Potra au fost deja expuși unei întreprinderi conectate la entități ruse și chineze.

  • Lista include totodată mare parte din cei 288 de mercenari evacuați din RD Congo la sfârșitul lunii ianuarie, în urma unui efort diplomatic european.

  • De atunci, Potra se ascunde in Dubai, fiind dat în urmărire internațională de procurorii români care îl acuză, printre altele, că l-a finanțat sistematic pe Călin Georgescu.

Nucleul organizației paramilitare

Unsprezece persoane din lista contractorilor lui Horațiu Potra lucrează pentru el de peste un deceniu. Sunt printre cei mai loiali din grupare.

Numele lor se regăsesc inclusiv în documentele bancare ale unei companii offshore din Malta (AO Futuro Limited), prin care Potra plătea salariile primilor aghiotanți. 

Entitatea malteză controlată de mercenarul român a încasat în perioada 2015-2018 aproape 8 milioane de dolari de la o corporație de stat chineză și încă 2 milioane $ de la Frank Timiș (magnatul pe care a încercat să-l convingă să finanțeze campania electorală a candidatului Călin Georgescu).

Cine sunt cei 11:

George Băețică (41 ani) a activat în Legiunea Străină din 2002 până în 2008. Scrie pe pagina personală de LinkedIn că are o ”vastă experiență profesională în protecție și securitate în Niger, Sierra Leone, Burkina Faso, Djibouti, Guyana Franceză, Kosovo”

Băețică a lucrat inclusiv pentru companiile lui Frank Timiș și a fost coleg cu Iulian Gherguț în Burkina Faso, când acesta a fost răpit de jihadiști în aprilie 2015. Băețică a fost plătit de Horațiu Potra prin offshore-ul maltez cu 16.500 de dolari.

George Băețică Sursa foto: Linkedin

Traian Cernică (44 ani) este, la rândul sau, veteran al Legiunii Străine. Lucrează în Irlanda acum. A primit de la Horațiu Potra 4500 de dolari în aprilie 2015.

Adrian Sebastian Roșca (41 ani) se prezintă drept antreprenor în transportul internațional și a candidat la Consiliul Local Mediaș, pe listele Partidului Patrioților, condus în oraș de Horațiu Potra (fost candidat la primărie). Roșca a fost plătit prin offshore-ul maltez cu 6000 de dolari, în martie și aprilie 2015, pentru servicii de securitate prestate în Africa.

Cu Tiberiu Canahai (47 ani) și Adrian Ursu (38 ani), Horațiu Potra se cunoaște de și mai mult timp. Au fost inculpați împreună într-un dosar de trafic de droguri din 2010, din care au scăpat până la urmă cu basma curată.

Tiberiu Canahai / Sursa foto: Facebook

În acel moment, Canahai și Ursu erau angajați la barul lui Horațiu Potra, care le-a oferit ulterior atestate de bodyguard emise de ONG-ul său (Asociația RALF – care reunește românii din Legiunea Străină).

Canahai este acum membru deplin al Asociației RALF și lucrează ca gardă de corp la RALF Role (companie deținută de Potra). Și Ursu apare des în fotografii cu membrii Asociației RALF.

Adrian Ursu / Sursa foto: Facebook

Tiberiu Canahai a încasat 6000 de dolari de la Potra, prin Malta, în 2015. Adrian Ursu însă a lucrat atunci neîntrerupt pentru mercenar și a primit aproape 170.000 de dolari între 2015 și 2018.

În dosarul cu drogurile a fost implicat și Florin Cîmpean (49 ani), de asemenea membru al Asociației RALF și veteran al Legiunii Străine franceze. 

Florin Cîmpean / Sursa foto: Facebook

Constantin Timofti (43 ani) este unul dintre cei cu pregătire militară temeinică. Timofti a intrat în Forțele pentru Operațiuni Speciale în 2003 și a fost trimis de patru ori în Afganistan. În 2013, s-a angajat la Horațiu Potra ca sa păzească minele din Sierra Leone pentru chinezii de la SD Steel Group, in calitate de “security superintendent”.

Timofti este descris de autorități drept un locotenent important al lui Potra si a fost arestat preventiv luna trecută, împreuna cu alți 17 inși acuzați pentru tentative de acțiuni împotriva ordinii constituționale.

Opt dintre cei reținuți, cu tot cu Timofti,  apar și pe lista contractorilor lui Potra obținută de captura și publicată mai sus. 

Unul este Vasile Leonard Dragoman (30 ani), candidat la Consiliul Local Mediaș din partea Partidului Patrioților. Alți contractori arestați la sfârșitul lui februarie sunt: Traian Lechinţan (44 ani), Ioan Lup (46 ani), Ovidiu Claudiu Mureşan (46 ani) și Iulian Aniţei (31 ani).

Horațiu Potra și Leo Dragoman / Sursa foto: Facebook
Iulian Aniței / Sursa foto: Facebook

Un nume notabil în lotul reținut de procurori este și cel al lui Bogdan Lascu (29 ani), finul lui Mircea Băluș zis Mircea Nebunul, adică liderul Clanului Sportivilor din București. Originar din Sibiu, Lascu a dobândit experiență militară în cadrul MApN, după care s-a transferat în “batalionul” privat al lui Potra și a lucrat pentru acesta în diferite puncte fierbinți de pe continentul african. 

Bogdan Lascu împreună cu Horațiu Potra / Sursa foto: Facebook
Mircea Nebunu și Bogdan Lascu / Sursa foto: Facebook

Printre oamenii cu vechime în rețeaua lui Potra se numără totodată: Dragoș Bejan (40 ani), Dan Mircea Berindeie (46 ani), Claudiu Daniczi (41 ani), Lucian Mircea Roșca (39 ani), Bogdan Marius Paraschivescu (44 ani) și Alexandru Lucian Lazăr (38 ani). Mercenarul i-a plătit cu sume semnificative de-a lungul timpului.

Un alt personaj local care se distinge în grupare este Daniel Sbîrcea (33 ani), fost contractor în RD Congo. Antrenat de Potra în tehnici de combat, Sbîrcea este totodată un susținător fervent al lui Călin Georgescu. S-a implicat și în campania electorală a lui Potra de anul trecut, când acesta a candidat la Primăria Mediaș din partea Partidului Patrioților, dar a pierdut la mustață.

Daniel Sbîrcea / Sursa foto: TikTok

Militari de elită în solda lui Potra

Ne-am concentrat în special să identificăm contractori cu pregătire militară în ecosistemul lui Horatiu Potra. În acesta categorie intra foști angajați MApN, care au încasat frecvent bani de la mercenarul fugar după ce s-au retras din armată.

Samir Mekki (41 ani) este om de bază in retea. A activat in Legiunea Străină franceza în perioada 2005-2012, iar între 2018 și 2022 a lucrat pentru Frank Timiș, în Niger. S-a angajat apoi la firma lui Potra, (GPH La Role Ltd) și a oferit servicii de securitate în RD Congo. Este instructor militar, alături de fostul legionar Eugen Sechila, la taberele de antrenament organizate de Asociația Gogu Puiu și Haiducii Dobrogei.

Samir Mekki / Sursa foto: Facebook

Alexandru Moldovan (53 ani) este din Brașov și a activat în armată la unitatea de transmisiuni din Râșnov (fostul Batalion 241 Radioreleu, actualul Centru 42 de Comunicații și Informatică de Sprijin).

Haluc Taifun Cogeamet (27 ani) provine din Batalionul 495 Protecția Forței „Vulturii Negri”, care a executat misiuni NATO în Afganistan (Kandahar și Kabul), în perioada 2019-2020. Ulterior, a părăsit MApN și a lucrat pentru Potra.

Haluc Cogeamet / Sursa foto: MApN

Ciprian Danciu (46 ani) este din București și a intrat în armată în 2000. A luptat în Afganistan, Irak și Bosnia Herțegovina, iar din 2009 a devenit contractor privat de securitate în Orientul Mijlociu, potrivit contului său de LinkedIn. A lucrat un an și jumătate în Congo, alături de Horațiu Potra.

“Nu ascund că am lucrat acolo (compania lui Potra – nr). CV-ul meu public arată experiența mea profesională reală. Am fost însă doar un angajat, prestând servicii pentru o firmă care mă plătea și în beneficiul unui guvern legitim recunoscut internațional”, a precizat Ciprian Danciu într-un mesaj trimis către captura.

Alte afaceri cu Potra nu are, subliniază Danciu: “Asta nu mă asociază în niciun fel intențiilor și acțiunilor domnului Potra și ale altora care au ales, aparte de o relație contractuala legală intre angajat si angajator, să comită sau să intenționeaze să comită fapte condamnabile penal. Am părăsit firma respectivă în iulie 2024, înainte de scandalul electoral (..). Asta mă exclude din categoria mercenarilor, eu fiind contractor civil (de securitate – nr).”

Ciprian Danciu / Sursa foto: Facebook

Semion Parfeni (29 ani) este un contractor privat militar cu experiență în Goma, North Kivu si DR Congo.

Igor Trofimov (33 ani) este din Chișinău și a activat în Legiunea Străină franceza ca parașutist in trupele speciale. 

Dragoș Ștefan Bujoreanu (35 ani), fost militar MApN, este totodată sportiv de performanta cu prezente frecvente în competițiile Federației Naționale de Airsoft.

Dragoș Ștefan Bujoreanu / Sursa foto: Facebook

Ilie Andrioaea (53 ani) a fost activ în cadrul Forțelor pentru Operații Speciale și are o vechime de peste 30 de ani în armată. 

Ilie Andrioaea / Sursa foto: Facebook

Ionuț Bogdan Tiniță (44 ani) fost militar de carieră, sergent major, a fost medaliat în urma unei detașări în Afganistan.

Ionuț Bogdan Tiniță / Sursa foto: Facebook

Ionuț Florinel Preda (31 ani), fost angajat MApN, este din Giurgiu, iar în 2022 a participat la parada de Ziua Națională în uniformă militară.

Ionuț Preda / Sursa foto: Facebook

Mirel Mugurel Băițan (39 ani) a intrat în armată în 2008, ca plutonier major. În 2011 a fost rănit într-o misiune în Afganistan. A primit Emblema de Onoare a Statului Major General al Armatei Române și fost decorat de preşedintele Traian Băsescu cu medalia „Serviciul credincios” clasa a III-a. În 2020, a fost medaliat și de președintele Klaus Iohannis cu medalia „Meritul Sanitar” clasa a III-a.

Mirel Mugurel Băițan / Sursa foto: Facebook

Dumitru Dobre Voicilă (52 ani) era în 2018 secretar la U.M. 01047 Craiova, cu grad de plutonier adjunct.

Dănuț Mihăiță Alecsandrică (54 ani), fost angajat MApN, locuiește la Brăila.

Dănuț Mihăiță Alecsandrică / Sursa foto: Facebook

Valentin Chirilă (49 ani), fost militar devenit contractor privat, a asistat misiunea NATO în Afganistan din partea DynCorp. A fost decorat după rănile suferite într-un atac terorist al talibanilor.

George-Ionuț Chițu (46 de ani), fost angajat MApN și actual susținător al lui Călin Georgescu, a lucrat si cu Aegis / Garda World, o companie privată militară bazată în UK care a avut trupe în Afganistan. 

Marian Cristan Ghinea (51 ani), fost angajat MApN, este contractor militar privat acum, conform profilului de Linkedin. A lucrat și pentru GardaWorld. Anterior, a fost ofițer la poliția de frontieră și ofițer pentru operațiuni speciale din 2000 până în 2014. Din 2023 până în prezent a fost bazat în Congo. 

Marian Cristian Ghinea Sursa foto: Linkedin

Constantin Costel Baghiu (24 ani) s-a angajat la MApN în 2021 și este din Piatra Neamț.

Laurențiu Ciprian Bara (41 ani), fost luptător în Forțele Speciale, s-a mutat în privat, la rândul său.

Adrian Robert Bene (26 ani), fost luptător la Forțele Speciale, a lucrat și la Școala Militară de Comunicații, Tehnologia Informației și Apărare Cibernetică.

Corneliu Vasile Baisan (33 ani), fost luptător la Forțele Navale pentru Operațiuni Speciale.

Marian Ioan Beres, (31 ani), fost militar în MApN, a devenit contractor privat și angajat al Asociației RALF, fondată de Horatiu Potra.

Ionuț Ștefan Bibicu (28 ani) a activat in MApN, după care a semnat contract cu Horatiu Potra și a fost detașat în RD Congo.

Ștefan Florin Dobrin (51 ani), fost angajat MApN, era în 2022 vicepreședintele Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități din Călărași.

Sebastian Clișic (36 ani), fost angajat MApN, a absolvit Academia Forțelor Terestre “Nicolae Bălcescu” din Sibiu și a activat în Legiunea Străină franceză. Înainte sa lucreze pentru Potra în Africa, Clișic a prestat în Liban pentru European Bodyguard and Security Service Association (EBSSA) – o companie privată de securitate, înființată de Rustam Bogdanov, veteran al Forțelor Speciale Rusești și al Unității Aniteroriste din cadrul Spetsnaz (GRU).

EBBSA are cartierul general în orașul Niș din sudul Serbiei, unde deține facilități complexe de antrenament militar, iar asupra patronului său planează controverse globale: de la conexiuni cu crima organizată din America Centrală, până la operațiuni hibride rusești în Orientul Mijlociu.

Sebastian Clișic distribuie frecvent pe Internet propagandă rusească, poze cu Vladimir Putin sau citate ale acestuia. A susținut pe rețelele sociale inclusiv invazia pe scară largă a Ucrainei.

Sebastian Clișic (dreapta) a lucrat în Liban ca angajat al companiei de securitate EBSSA / Sursa foto: Facebook

Dan Gheorghe Rusu (42 ani) a activat în Batalionul 24 Vânători de Munte din Miercurea Ciuc și a fost detașat în Afganistan. După ce a ieșit din armată, s-a angajat la Potra și a lucrat în RD Congo. La sfârșitul lunii ianuarie, a fost evacuat din zona de conflict, prin Rwanda, împreună cu alți 287 de colegi salvați de intervențiile diplomatice europene. 

În RD Congo, Rusu a lucrat împreună cu cel puțin trei foști camarazi de la Batalionul 24 VM, care s-au transferat și ei la Potra. Unul este Romică Ionescu, alături de care Rusu apare în fotografiile de la aterizarea mercenarilor evacuați pe Aeroportul Otopeni.

Dan Rusu (al patrulea de la stânga la dreapta) și Romică Ionescu (al cincilea, în spatele lui Rusu) s-au întors forțat din RD Congo, împreună cu 286 de camarazi evacuați / Sursa foto: Inquam George Călin

Adrian Petruț Gațu-Ungureanu (43 ani), fost subofițer la Batalionul 24 Vânători de Munte din Miercurea Ciuc, are în palmares și misiuni în Afganistan. A lucrat apoi pentru Potra în RD Congo, de unde a fost și el evacuat în ianuarie.

Vasile Octav Stana (44 ani) a fost caporal la Batalionul 24 Vânători de Munte și a executat misiuni în Afganistan. Ulterior, a devenit contractorul lui Potra în RD Congo și a fost evacuat la rândul lui când a căzut frontul din Goma.

Vasile Octav Stana (dreapta jos) / Sursa foto: Facebook

Polițiști și jandarmi pe lista contractorilor

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) este a doua sursă importantă de mercenari pentru Horatiu Potra. În registrele contabile ale fugarului apar numeroși jandarmi și polițiști, unii dintre ei având experiența de luptă în teatrele internaționale de operațiuni. 

Petru Emil Aelisabetei (57 ani), fost plutonier major în Jandarmeria Brașov, a făcut parte din trupele de menținere a păcii în Kosovo. Decorat de ONU și de EULEX.

Marcel Ioan Cîrcu (48 ani) este din Bistrița Năsăud și a lucrat în Jandarmerie. Ulterior, a muncit ca agent de securitate și ca instructor militar.

Marcel Cîrcu / Sursa foto: Facebook

Albu Dacian Ștefan (50 ani) și este agent-șef principal de poliție în Maramureș, potrivit declarației de avere.

Marius Remus Alexe (51 ani) a fost jandarm în Constanța. Are un proces cu Inspectoratul local al Jandarmeriei în care își cere diurna. A participat la misiunile ONU din Kosovo.

Ferenc Norbert Bagameri (33 ani) semna la jumătatea anului 2023 o declarație de avere, în calitate de expert la Institutul Național de Expertize Criminalistice din București.

Norbert Bagameri / Sursa foto: Facebook

Carmen Aurel Pațachia (55 ani) a lucrat in Jandarmerie.

Augustin Gabriel Bădica (39 ani) era agent de poliție în județul Prahova, în 2017. Mai târziu, in 2023, numele său a apărut într-un proces cu instituția, fiind reprezentat de Sindicatul Național al Polițiștilor.

Ioan-Daniel Bălăiţă (50 ani) a primit o diplomă de la Federația Română de Powerlifting în 2020. În 2019, era jandarm în Brașov.

Aurel Gabriel Bouari (52 ani), fost politist, este reprezentat într-un proces cu IPJ Bistrița Năsăud, intentat în 2021, de Sindicatul Național al Polițiștilor. 

Florin Aurel Breahnă (50 ani) figura in 2023 ca ofițer specialist la Inspectoratul General de Aviație din MAI. 

Paul Mircea Constantin (32 ani) a completat în 2020 o declarație de avere in calitate de subofițer la Jandarmeria Târgu Mureș. 

Vasile Doroftei (51 ani) este plutonier major și a participat la misiuni de pace în Kosovo. A fost șef de post la unitatea de Jandarmi Montani din Gura Humorului. 

Răzvan Gabriel Ignat (53 ani) a fost șef de birou tehnic la IPJ Mureș între 2016 și 2021. S-a angajat la GPH LA Role, firma lui Horatiu Potra, în 2023. 

Laurențiu Lăpuște (25 ani) este fiul comisarului șef din Carei, Ioan Lapuște. Laurentiu a fost luptător la Serviciul de Acțiuni Speciale din Satu Mare. In 2023, a fost cercetat pentru trafic de droguri și de migranți. 

Daniel Carol Mardale (50 ani) și a fost plutonier adjunct în Brigada Specială de Intervenție a Jandarmeriei.

Alin Flaviu Berchesan (29 ani) dădea admiterea la Academia de Politie din Cluj în 2018, fiind declarat apt la examenul psihologic.

CONTROVERSA MILITARILOR ACTIVI

PressOne a scris că Horatiu Potra funcționează ca un magnet pentru militarii de carieră. In ultimii doi ani, sustine publicația, Potra ar fi recrutat cel puțin 60 de luptători din rândurile armatei române, pentru contracte private în Congo. 

Cei mai mulți ar fi plecat de la Forțele pentru Operații Speciale, o unitate de elită a corpului militar, după ce și-ar fi suspendat contractele cu MApN ca să lucreze în RD Congo pentru Potra. 

Atât MApN, cât și reprezentanții companiei lui Horațiu Potra au negat ferm că ar exista astfel de situații. 

Autoritățile admit că mulți militari semnează contracte private după ce demisionează din armată sau după ce se pensionează, dar neagă practica de suspendare a contractelor militarilor activi pentru misiuni private.

Jurnalistii PressOne au gasit însă un jandarm care a plecat astfel în 2023. El a fost trecut în rezervă abia un an mai târziu după prima sa misiune în RD Congo.

* Articol în curs de actualizare

Autor:
Mihai MUNTEANU
Grafică:
QUICKDATA
A contribuit:
Andrei PETRE